Sari la conținut

Cresc indemnizaţiile pentru persoane cu dizabilităţi

cresc-indemnizatiile-pentru-persoane-cu-dizabilitati

Guvernul a adoptat vineri o Ordonanţă de Urgenţă prin care modifică Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, astfel încât valoarea sprijinului financiar pentru persoane cu dizabilităţi va fi majorată semnificativ, începând cu 1 ianuarie 2018.

Una dintre cele mai importante modificări cuprinse în OUG se referă la modalitatea de actualizare a cuantumului drepturilor acordate persoanelor cu handicap, respectiv prin raportare la Indicatorul Social de Referinţă, stabilit în baza Legii nr 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi actualizat periodic de guvern.

Majorarea va avea loc în două etape, prima - începând cu 1 ianuarie 2018, iar a doua – de la 1 iulie 2018.

Astfel, ncepând cu 1 ianuarie 2018, vor creşte:

1. indemnizaţia lunară, indiferent de venituri, care va reprezenta:

- 65% din ISR pentru adultul cu handicap grav;

- 50% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat;

2. bugetul personal complementar lunar, indiferent de venituri, care va reprezenta:

- 25% din ISR, pentru adultul cu handicap grav;

- 20% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat;

- 10% din ISR, pentru adultul cu handicap mediu;

3. prestaţia socială, pe perioada în care părintele sau persoana desemnată are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere copil cu handicap, reprezentând:

-  50% din ISR, în cazul copilului cu handicap grav;

- 30% din ISR, în cazul copilului cu handicap accentuat;

- 10% din ISR, în cazul copilului cu handicap mediu.

Apoi, începând cu 1 iulie 2018 vor creşte:

1. indemnizaţia lunară, indiferent de venituri, reprezentând:

- 70% din ISR pentru adultul cu handicap grav;

- 53% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat.

2. bugetul personal complementar lunar, indiferent de venituri, reprezentând:

-  30% din ISR;

- 22% din ISR;

- 12% din ISR, pentru adultul cu handicap mediu;

3. prestaţia socială, pe perioada în care părintele sau persoana desemnată are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere copil cu handicap, reprezentând:

-  60% din ISR, în cazul copilului cu handicap grav;

- 35% din ISR, în cazul copilului cu handicap accentuat;

- 12% din ISR, în cazul copilului cu handicap mediu.

Copiii cu dizabilităţi vor beneficia de creşterea sprijinului financiar după cum urmează: din luna ianuarie 2018, 135% pentru gradul grav, pentru gradul accentuat 89%, în timp ce pentru gradul mediu majorarea va fi 28%. Din luna iulie 2018, se va aplica o nouă majorare în cazul copiilor cu dizabilităţi, în cuantum de 20% pentru gradul grav, 16% pentru gradul accentuat şi 20% pentru gradul mediu.

O altă noutate a actului normativ o constituie obligaţia instituţiilor publice cu peste 50 de salariaţi de a organiza concursuri dedicate angajării persoanelor cu dizabilităţi.

Comentarii

Ultimă oră