Sari la conținut
de-8-martiepentru-cristian-galerie-foto

A fost un spectacol de zile mari la Cristian! Doamnele şi domnişoarele din comună s-au distrat cu adevărat, de 8 Martie. Ziua Femeii a fost sărbătorită ca la carte, cu toate ingredientele unui show reuşit: a fost muzică bună, dar şi dans până aproape de zorii zilei. Evenimentul, dedicat doamnelor, a fost organizat de membrii grupului de iniţiativă civică locală „Pentru Cristian”. Aceştia spun că vor să aducă îmbunătăţiri localităţii, punând accent pe educație, sănătate și turism prin cultură, fără a omite obiective importante de infrastructură. „În primul rând le urez doamnelor şi domnişoarelor „La mulţi ani!”. Am dorit ca în comuna Cristian, în sala aceasta să pregătim un moment mai special pentru doamnele şi domnişoarele din această localitate. Cred că am reuşit să le facem o surpriză plăcută şi ne bucurăm că suntem alături de dumnealor”, a spusGicu Cojocaru,unul dintre membrii fondatori ai Grupului de Iniţiativă Civică Locală „Pentru Cristian”. Printre invitaţii speciali ai show-ului de la Cristian s-au numărat şi Deep Central, dar şi Anca Pârlea Band. Petrecerea de 8 Martie a ţinut până târziu în noapte.

Comentarii

Ultimă oră