Sari la conținut
de-cine-se-tem-liderii-partidelor

Plenul Camerei Deputaților a adoptat astăzi proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței care prevede, printre altele, că Serviciul de Protecție și Pază (SPP) poate asigura protecție și președinților de partide parlamentare, la cererea acestora. Această prevedere a fost introdusă în proiectul de lege pentru aprobarea ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2015 privind unele măsuri pentru asigurarea mijloacelor de transport destinate activității de curierat a materialelor clasificate și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Ordonanța a fost adoptată de Senat fără prevederea potrivit căreia președinții de partide beneficiază de protecția SPP, însă această prevedere a fost reintrodusă de deputați.

Potrivit procedurii, cei care doresc să beneficieze de prevederile legii vor trebui să se adreseze CSAT cu o solicitare în acest sens, însă nu vor trebui să plătească serviciile SPP, aşa cum se întâmplă în acest în cazul persoanelor care solicită acest lucru, dar nu intră la categoria demnitarilor sau foştilor demnitari. Legea a trecut de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, cu 185 de voturi "pentru", patru abţineri şi două voturi "împotrivă", actul normativ urmând a fi transmis la promulgare.

Comentarii

Ultimă oră