Sari la conținut

Primăria a demolat joi cea mai ieftină casă din România. Construcţia aflată pe strada Tocile nr.164, scoasă la licitaţie de Fiscul din Braşov, cu suma de 105 lei, fusese cumpărată de Primărie cu o săptămână înainte de licitaţie.
Demolare fără acte legale. Unii dintre locuitorii din zonă susţin că demolarea este ilegală, pentru că actele care permiteau dărâmarea construcţiei nu există. Documentele vor fi făcute abia peste câteva zile, a recunoscut purtătorul de cuvânt al Primăriei, Sorin Toarcea. Reprezentanţii Primăriei susţin însă că demolarea a fost motivată de o situaţie excepţională: casa prezenta un risc prea mare pentru trecători. În urmă cu două nopţi, din cauza vântului foarte puternic, o bucată dintr-un zid s-a dărâmat.

Drept de preempţiune. Primăria mai susţine că a achiziţionat casa pentru că pământul pe care era construită aparţinea statului. „Primăria avea drept de preemţiune, având în vedere că deţine terenul pe care era construită casa. Potrivit unei prevederi din Codul Fiscal, imobilul putea trece gratuit din patrimoniul statului în patrimoniul autorităţilor publice locale, dar mai exista şi o altă prevedere potrivit căreia bunurile obţinute din vacanţa succesorală se vând, iar banii intră la bugetul statului. S-a considerat că în acest caz se aplică cea de-a doua prevedere, motiv pentru care am plătit cei 105 lei şi am trecut la demolarea imobilului, care oricum nu mai putea fi locuibil, fiind uzat în proporţie de 100%”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.
Monument istoric. Odată terminată demolarea, zona va fi curăţată, dar nimeni din Primărie nu ştie ce se va face acolo. Casa, care datează din secolul al XVIII-lea, se afla pe lista monumentelor istorice din Braşov. Legea permite ca o casă să fie scoasă de pe lista monumentelor istorice dacă este degradată şi nu prezintă interes pentru restaurare.
Vecinii au rămas cu buza umflată. La nici o zi de la achiziţionare, reprezentanţii municipalităţii s-au apucat de demolat. Astfel, deşi licitaţia pentru casa de 105 de lei era stabilită pentru data de 14 iunie, aceasta a fost cumpărată, miercuri, de primărie, înainte ca altcineva să pună mâna pe ea. Vecinii s-au arătat foarte miraţi. Se înscriseseră şi ei la licitaţie, dar nu au mai apucat. Aşadar, cei care aveau de gând să achiziţioneze la preţ de chilipir cea mai ieftină casă din România pot să-şi ia gândul.

Comentarii

Ultimă oră