Sari la conținut

Grupul Mercadia Holland BV, care aparţine omului de afaceri Dinu Patriciu, a anunţat că până la finele acestei luni va investi două milioane de euro în deschiderea a patru magazine Macro - la Bran, Constanţa, Craiova şi Brăila.
„La două luni de la deschiderea primului magazin Macro, încheiem alte patru proiecte dezvoltate sub acest concept. Cele 4 magazine noi au suprafeţe de vânzare cuprinse între 386 metri pătraţi şi 932 metri pătraţi. Fiecare unitate are o echipă formată din aproximativ 30 de persoane", a declarat într-un comunicat Richard Mansel, CEO Macro şi Mic.ro, deţinute de grupul Mercadia. Patriciu a lansat în luna mai lanţul de magazine Macro, după ce a cumpărat şi a rebranduit sub acest nume reţeaua miniMax Discount. Omul de afaceri a anunţat că în 2011 reţeaua va număra 150 de unităţi, după ce în decembrie 2010 compania avea 44 de magazine.

Comentarii

Ultimă oră