Sari la conținut

EXCLUSIV: Anchetă în comuna Cristian, CORUPEREA ALEGĂTORILOR

exclusiv-scandal-in-comuna-cristian-coruperea-alegatorilor

Plângere penală pe masa anchetatorilor braşoveni după ce unul dintre candidaţii la fotoliul de primar al comunei Cristian ar fi încercat să influenţeze electoratul. Mai exact, susţin surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, unul dintre competitori ar fi lăsat pachete electorale pe băncile amplasate în apropierea unor case din comuna Cristian. Ancheta este abia la început, urmează ca dosarul deschis în acest caz să fie înregistrat la Parchetul Judecătoriei din Braşov şi să se înceapă urmărirea penală „in rem” pe faptă şi nu pe persoană, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de corupere a alegătorilor. Plângerea penală a fost depusă de către unul dintre contracandidaţi. Prezumţia de nevinovăţie fiinţează în cazul tuturor persoanelor vizate până când judecătorii vor emite, dacă se va impune, o sentinţă definitivă în acest caz.

Comentarii

Ultimă oră