Sari la conținut

Expertiza făcută la București contrazice teoria potrivit căreia Şerbasn Huidu ar fi derapat. „Una dintre concluziile expertizei este aceea că nu a pătruns pe contrasens datorită derapajului. Totodată, s-a stabilit că Şerban Huidu este cel care a generat starea de pericol pentru că a intrat pe contrasens în totalitate, pe sensul de mers al autoturismului Dacia Logan care circula din direcţia Braşov-Predeal”, a declarat Ioan Bucur Borcoman, avocatul familiei Balog, pentru Clik.ro. În dosar există mai multe supoziţii pentru faptul că Şerban Huidu a ajuns pe contrasens:

- viteza a fost prea mare având în vedere că şoseaua era umedă, iar Şerban nu a mai putut controla maşina; (expertiza a arătat că avea 87 km la oră, în condiţiile în care viteza legală pe acea porţiune de drum era de 50 km/h)

- Şerban Huidu a tăiat curba intenţionat pentru a nu încetini;

- a întors capul la copiii săi care cântau pe bancheta din spate şi a pierdut controlul volanului.

"Nu mai ştiu ce viteză aveam. Am derapat", le-a spus realizatorul TV judecătorilor, la câteva zile de la tragedie. Însă Huidu încearcă să găsească circumstanţe atenuante pentru a scăpa cu o pedeapsa cât mai mică. L.A.

Comentarii

Ultimă oră