Sari la conținut

Expoziţie de reptile vii la Mall (galerie foto)

Lumea captivantă a vietăţilor cu sânge rece poate fi admirată atât de cei mici cât şi de cei mari în mall-ul Unirea Shopping Center din Braşov.

Până pe data de 22 ianuarie puteţi vizita expoziţia cu reptile vii aduse din mai toate colţurile lumii. De când s-a deschis şi până acum, câteva sute de braşoveni au văzut reptilele aduse aici.
Peste 20 de terarii găzduiesc tot atâtea specii de reptile care mai de care mai interesante.
“Este o expoziţie internaţională, doar ce am revenit din Budapesta, am fost în câteva mall-uri din România şi Budapesta şi am revenit la Braşov. Expoziţia este cu bilet de intrare, 10 lei costă biletul, copilaşii până în 10 ani au intrarea liberă” a declarat Cristina Popescu, organizator expoziţie.
Şi cei mici au ce vedea. Mai ales că organizatorii expoziţiei au programate şi mai multe demostraţii de hrănire. Cel mai spectaculos fiind modul în care este hrănit de exemplu un cameleon, limba lui fiind de câţiva zeci de centimetri. Cameleonul gigant este originar de Madascar. Cameleonii sunt foarte lenţi, tocmai de aceea au şi ochii independenţi, cu mişcări de 360 de grade, ca să aibă vizibilitate şi în faţă şi în spate. Au limba la fel de lungă cât corpul împreună cu coada, undeva pe la 40 de centrimetri.
Organizatorii spun că astfel de exemplare se pot creşte şi în casă, ca animale de companie, însă au nevoie de condiţii speciale şi atenţie deosebită, cameleonii fiind de obicei destul de cuminţi. La fel ca acest specimen de Cameleon de Uganda, din estul Africii, ceva mai mic ca vărul său gigant.
Sunt însă şi reptile mai uşor de întreţinut, cum este acesta cu nume nu tocmai atragător: Dragonul Bărbos Răsăritean.
“Această specie de reptilă provine din Australia. Ele sunt foarte cuminţi, practic unde îi pui acolo rămân, nu sunt foarte activi, sunt uşor de întreţinut chiar şi acasă” a adăugat Cristina Popescu.
Cei mai încântaţi de vieţătile din expoziţie au fost evident prichindeii, care au fost mai mult sau mai puţin temători când a venit vorba de mângâiat reptile. Şi cum copiii mai au cîteva zile de vacanţă, pot da o tură până la mall pentru a vedea expoziţia.  Aceasta  va rămâne la Braşov până pe 22 ianuarie,  după care va părăsi România cu destinaţia Franţa. (S. F.)

Comentarii

Ultimă oră