Sari la conținut
fc-brasov-tot-mai-aproape-de-faliment

FC Braşov se îndreaptă cu paşi rapizi către faliment. Şedinţa Adunării Generale a Creditorilor s-a terminat prost pentru "stegari". Finanţele, care au de recuperat cele mai mari datorii, nu au aprobat planul de reorganizare. Astfel, s-a ajuns ca societatea care deţine clubul cu cea mai bogată tradiţie din Braşov să fie la un pas de faliment. Tribunalul Braşov va fi informat de administratorul judiciar cu privire la decizia Adunării Generale a Creditorilor. Practic, este doar o chestiune de timp până când FC Braşov va intra oficial în faliment. Doar o minune.... de 7 milioane de euro i-ar mai salva pe stegari.

"Stegarii" mai au doar şanse pur teoretice să continue activitatea. Finanţele braşovene, care aveau de recuperat cea mai mare datorie din cei aproximativ 7 milioane de euro, nu a aprobat planul de reorganizare întocmit de administratorul judiciar Alexandru Cosmin Gheorghe.

"Este ca în lumea mafiotă. Dacă ai datorie 50.000 de dolari la cineva, nu vine să te împuşte. Vine şi îţi cere banii, altfel te ameninţă că îţi taie urechea. Dacă te împuşcă direct, de unde să mai ia banii? Clubul are datorii din 2008 şi s-a mers aşa de atunci. Finanţele nu au mai dorit să accepte planul de reorganizare, fiindcă am tot evitat plata impozitelor. Nu am fost de bună credinţă, trebuie să dăm cărţile pe faţă" - Romeo Paşcu, preşedinte onorific FC Braşov
"Voi vorbi cu jucătorii, însă nu ştiu cine ar mai putea să rămână. Le vom da drumul liber, până să înceapă campionatul, pentru a-şi putea găsi echipe. Când am venit la club, în iulie anul trecut, am achitat toate datoriile care au ţinut de mine. Aşa vom face şi acum, vreau să plecăm pe zero, tot ce ţine de partea noastră" - Vasile Dochiţa, preşedinte FC Braşov

Comentarii

Ultimă oră