Cea mai importantă conferință din România, având ca temă politicile publice de mediu, care se desfășoară la Brașov, în perioada 9-11 septembrie, a ajuns la a doua zi de dezbateri, prima temă abordată fiind cea a transportului cu bicicleta.


Vorbitorii, atât reprezentanți ai autorităților locale din România și Franța, cât și specialiștii în domeniul transportului alternativ, au avut aceeași concluzie: circulația cu bicicleta înseamnă un aer mai curat și o populație mai sănătoasă. În același timp, dezvoltarea transportului alternativ se face alături de transportul clasic, nu împotriva lui. Beneficii ale mersului cu bicicleta sunt evidente: este rapidă, este ieftină, utilizează puțin spațiu, este sănătosă și nu poluează.


Printre soluțiile propuse de Kathariana KREL, expert tematic pe Economia cu emisii reduse de carbon, în cadrul platformei Interreg Europe, pentru o schimbare de atitudine față de transportul cu bicicleta sunt 3 factori: o strategie dedicată în promovarea ciclismului, o infrastructură sigură și atractivă pentru oameni și chiar ore de ciclism în școli ca să încurajăm copiii să folosească bicicleta.


Pentru implementarea acestor soluții, implicarea autorităților publice este esențială, care vor trebui, pe lângă deciziile pe care le iau, să asigure și condițiile necesare pentru dezvoltarea acestui tip de transport.


,,Transportul cu bicicleta este foarte important pentru că este un garant a unei calității a vieții mai bună pentru toată lumea, nu doar pentru cei care folosesc bicicleta, ci chiar și pentru toți ceilalți, pentru că fiecare bicicletă înseamnă o mașină mai puțin pe stradă. Dar pentru asta, bineînțeles, avem nevoie de investiții într-o infrastructură de biciclete, într-o infrastructură sigură și conectată, și avem nevoie și de programe pentru a educa populația, pentru a educa copiii, pentru că aici vorbim inclusiv de o schimbare de mentalitate. Pentru că e un proces lung de transformare.”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.


Pentru multe municipalități introducerea acestui tip transport alternativ, cu bicicleta, a reprezentat o provocare, dar, odată cu venirea pandemiei, mulți cetățeni au realizat cât de importantă este mișcarea și cât de importantă este sănătatea. Conform viceprimarului Elise Pereira-Nunes, oraș înfrățit cu Brașovul, datorită, în acest caz, pandemiei, transportul cu bicicleta a cunoscut o dezvoltare explozivă, astfel că obiectivul Municipalității, pe termen scurt este de 130 de km de piste.


,,Cred că nu e întotdeauna foarte ușor pentru cetățeni să înțeleagă de ce trebuie să facem schimbări în orașe. Deci, poate primul pas este de a le prezenta alternativele, astfel încât să realizeze că felul de viață ,,verde” aduce beneficii pentru toată lumea. Și, uneori, anumiți oameni pot gândi că "Ei bine, acest lucru nu este pentru mine", "Ah, este un lucru pentru altă clasă socială!". Dar nu este așa, este un mod de viață care trebuie să fie îmbrățișat de toată lumea. Și trebuie să facem oamenii să înțeleagă că el va fi de ajutor și bun pentru ei, în primul rând. Ei bine, orașele nostre sunt orașe înfrățite, dar ele sunt mai degrabă orașe "în oglindă", pentru că voi aveți 300.000 locuitori, în Tours sunt 150.000. Și avem, de asemenea, un mediu minunat. Voi aveți munţii, noi avem valea Loirei, şi oameni care sunt într-adevăr în contact cu natura, pentru că e verde peste tot în jur. Şi cred că Tours e oraşul în care poţi să-ţi renunți la maşina. Nu este prea greu să renunți la mașină și traficul nu este prea rău. Deci, nu este întotdeauna ușor să faci oamenii să înțeleagă că bicicletele sunt uneori cel mai bun mod de a merge la locul de muncă sau de a face sport sau de a se bucura de timpul lor liber. Dar este ceva care devine din ce în ce mai popular, mai ales de când cu lock-down-ul și Covid-ul, deoarece oamenii au înțeles că mașinile nu sunt întotdeauna cel mai bun mod de a se deplasa, și mai ales pentru că în Tours, poate și în Brașov la fel, avem mulți oameni cu doar o singură persoană în mașină.”, a precizat Elise Pereira-Nunes, viceprimarul municipiului Tours, la conferința de la Brașov.

Rasteluri pentru biciclete


Cu ocazia Forumului Orașelor Verzi, Municipalitatea a lansat un proiect de montare de rasteluri pentru biciclete. Primele 140 de rasteluri vor fi montate în acest an, iar pentru a identifica zonele prioritare pentru montarea acestor rasteluri, Primăria Brașov, în parteneriat cu Aociația Tot Mai Verde a lansat în dezbatere publică locațiile pentru cele 140. Astfel, brașovenii pot completa formularul care se găsește aici, pentru a stabili zonele optime în care sunt necesare aceste rasteluri.

Conferința Internațională de Politici Publice în domeniul Mediului este organizată de Primăria Municipiului Brașov, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Asociația Municipiilor din România și Consiliul Județean Brașov. Conferința beneficiază de Înaltul Patronaj al Președintelui României.


Mai multe detalii despre conferință și evenimentele connexe sin cadrul Forumului Orașelor Verzi, pe www.fovbv.ro și pagina de Facebook Forumul Orașelor Verzi, unde puteți urmări și live-streamul conferinței.