Sari la conținut

Competiția internațională „FIS CUP Open”, reprogramată pentru începutul lunii martie

fis-cup-open-reprogramata-pentru-inceputul-lunii-martie

Concursul internațional de schi alpin „FIS CUP Open” programat în Poiana Brașov în perioada 5 - 6 februarie 2019 se amană cu o lună și se va desfășura între 3 -7 martie 2019. Decizia a fost luata de Comitetul de Organizare la recomandarea Delegatului Tehnic al FIS d-na Maria Magiori (Grecia).

Schimbarea de perioada a fost operată și pe site-ul oficial al FIS iar delegațiile care își anunțaseră participarea au fost informate la rândul lor de către oficialii Federației Române de Schi Biathlon.

La acest concurs se vor atribui premii în valoare de 20 000 de euro. Probele la care se vor întrece atleții participanți rămân Slalom și Slalom Uriaș.

     Acordarea acestei curse de către FIS este o confirmare a faptului că Poiana Brașov poate găzdui competiții la un asemenea nivel, iar schimbarea perioadei de desfășurare a competiției are legatură doar cu starea pârtiei Subteleferic, serios afectată de temperaturile neașteptat de ridicate din ultima perioadă (în care s-a ajuns și la 11 grade Celsius).

Cele doua competitii sunt finanțate de către sponsorii din sectorul privat: Husqvarna, Netbet, Total România, Tinmar, Media Galaxy, Omniasig Vienna Insurance Goup, Happy Tour, Orange, Teleferic Grand Hotel, Paste Băneasa, Stoica&Asociații, Ana Teleferic, Alpin Resort Hotel, Sensi blu, Ana Hotels și Raiffeisen Bank.

Comentarii

Ultimă oră