Sari la conținut
ghiozdane-pentru-elevii-saraci

Peste 308.000 de ghiozdane vor fi oferite elevilor defavorizaţi, iar circa 51.500 de preşcolari vor primi rechizite, prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Educaţiei Naţionale, cererea de finanţare depusă la începutul lunii septembrie a fost aprobată, aceasta asigurând, începând cu acest an şcolar, achiziţionarea de rechizite pentru preşcolari, respectiv suplimentarea cu ghiozdane a pachetelor de rechizite ce se acordă elevilor din ciclul primar şi gimnazial.

Valoarea estimată de achiziţie este de 40 lei/elev/an şcolar.

Grupul ţintă eligibil este reprezentat de copiii cei mai dezavantajaţi din învăţământul de stat preşcolar, primar şi gimnazial, cursuri de zi, aflaţi în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară.

Comentarii

Ultimă oră