Sari la conținut

Monument vandalizat: graffitti, în Şchei, pe o cruce de piatră din 1887

graffitti-in-schei-pe-o-cruce-de-piatra-din-1887

O cruce din Şchei veche de peste un secol a fost vandalizată de amatorii de graffitti.

Pe casa din ulicioara Benghii în care se afla una din cele mai vechi cruci ale şcheienilor au apărut mai multe mâzgălituri.

Crucea din piatră datează din 1887 şi este una din troiţele pe care şcheienii le-au păstrat şi respectat cu sfinţenie de-a lungul anilor, însă acest fapt nu i-a impresionat pe tinerii teribilişti.

Crucea vandalizată, aflată oricum într-o stare de degradare avansată, poartă numele de Crucea Benghii. Cei care locuiesc în apropierea străzii Pajiştei au observat şocaţi Desenele realizate în una dintre nopți.

„Crucea asta e monument istoric. Să se scoale bătrânii să-i vadă, cred că i-ar mânca de vii! E ceva unicat. Troiţele din Şchei sunt una din emblemele Braşovului. E un gest foarte urât, care arată lipsă de educaţie. Poate părinţii nu sunt de vină pentru că nu ştii tot timpul ce face copilul tău, dar e destul de urât”, spune o locuitoare din zonă.

„Eu ştiu că e monument istoric şi s-a întâmplat noaptea. Ne-am pomenit cu scrisul acesta, graffitti, cum se zice şi nu se ştia cine e autorul. Pe urmă am auzit că e vorba de doi tineri de 14 ani”, a povestit un şcheian.

Crucea din ulicioara Benghii îşi datorează numele familiei care locuia în casa în care s-a construit nişa pentru montarea crucii.

„Numele de Crucea Benghii şi de ulicioara Benghii se trag de la proprietarii casei care au ridicat această cruce. Este, ca şi celelalte cruci de pe    strada Pajiştei şi din Şchei, importantă pentru că în trecut aceste cruci aveau rol apotropaic, fiind menite să îi apere pe trecători de rele şi este o mărturie a apartenenţei românilor din Şcheii Braşovului la spiritualitatea ortodoxă”, a explicat istoricul Alexandru Stănescu.

   Crucea din piatră este lucrată în stilul secolelor XVIII-XIX şi are gravată o inscripţie, în grafie latină, care a devenit tot mai puţin lizibilă în ultimii ani.

Comentarii

Ultimă oră