Sari la conținut

Handbal: FRH deschide un Centru de Excelenţă la Sfântu Gheorghe

handbal-frh-deschide-un-centru-de-excelenta-la-sfantu-gheorghe

Trei grupe de junioare vor funcţiona în cadrul noii entităţi, în parteneriat cu clubul Sepsi-SIC din localitate

Federaţia Română de Handbal va deschide un Centru Naţional de Excelenţă pentru fete la Sfântu Gheorghe. Anunţul a fost făcut luni, în cadrul unei conferinţe de presă la care au participat preşedintele FRH – Alexandru Dedu, primarul municipiului Sfântu Gheorghe – Antal Arpad şi managerul clubului Sepsi-SIC – Istvan Rusz.

   Entitatea va cuprinde trei grupe de junioare care provin din centrul ţării, U18, U16 şi U14 şi va funcţiona în parteneriat cu ACS Sepsi-SIC din localitate.


       „Am auzit lucruri frumoase despre această comunitate, în ceea ce priveşte sportul. Sunt încântat de ceea ce am găsit aici, ca infrastructură. Ne propunem să aducem aici meciuri ale echipelor naţionale, poate şi turnee internaţionale. În sezonul 2020-2021 vom avea trei echipe, trei categorii de vârstă în noul Centru de Excelenţă. Cred că va da un nou orizont handbalului din Sfântu Gheorghe. Face parte din strategia noastră de a avea 4 centre la fete şi 4 la băieţi, pe care ni le dorim destul de bine distribuite pe teritoriul ţării. Sunt convins că, în timp, multe fete crescute aici se vor îndrăgosti de oraş şi vor face parte dintr-o viitoare formaţie de primă ligă la Sfântu Gheorghe”, a precizat preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu.

Buget de peste trei milioane de lei

Bugetul Centrului de Excelenţă pentru următorul sezon se ridică la 3.171.500 lei, 970.000 de lei fiind contribuţia municipiului Sfântu Gheorghe (prin Sepsi-SIC), 735.000 lei a Ministerului Educaţiei şi Cercetării (prin Clubul Sportiv Şcolar din oraş), respectiv 1.466.500 lei a Federaţiei Române de Handbal (prin Ministerul Tineretului şi Sportului).


   „Toţi cei care am intrat în această colaborare am fost foarte operativi. Ne-am întâlnit în urmă cu o săptămână şi deja pornim la drum. Am jucat handbal în tinereţe şi am, poate, o datorie morală să încerc să ajut şi acest sport. Poate vom avea aceleaşi rezultate pe care în prezent le avem la fotbal şi baschet. Poate în 5, 10 ani, noi avem răbdare”, a spus şi Antal Arpad, primarul din Sfântu Gheorghe.

Sepsi a reînfiinţat secţia în urmă cu un an


      Secţia de handbal a Sepsi-SIC Sfântu a fost reînfiinţată în urmă cu un an, după cele de tenis de masă, ciclism şi lupte. Clubul din Sfântu Gheorghe are ca principală echipă cea de baschet feminin, campioană a ultimelor sezoane şi viitoare participantă în Euroligă, cea mai importantă competiţie europeană.


     „Am găsit persoanele care vor să facă parte din familia noastră şi în ceea ce priveşte handbalul. Poate pe viitor vom avea aceleaşi rezultate cum avem şi la baschet, între primii în ţară şi participanţi în cupe europene. Anul trecut am pornit la drum, iar odată cu parteneriatul cu federaţia cred că vom face încă un pas către ceea ce ne propunem”, a afirmat Istvan Rusz, managerului lui Sepsi-SIC.

Comentarii

Ultimă oră