Sari la conținut

Exportul integral realizat de firma braşoveană a crescut de 3,5 ori.

Compania braşoveană Iason SA, specializată în producţia de materiale textile, a avut în 2010 un an mai bun decât precedentul. Astfel, pierderile companiei din 2010 au scăzut faţă de 2009 cu 60%, de la 2,084 milioane de lei la 908.332 lei, în timp ce cifra de afaceri a crescut de la de la 4,636 milioane de lei la 6,141 milioane de lei (32,4%).
Exportul de tip „lohn” a scăzut. Exportul integral realizat de firma braşoveană a crescut de 3,5 ori, de la 160.062 euro la 598.875 de euro, în timp ce exportul tip lohn s-a restrâns uşor, de la 858.711 euro la 820.315 euro. Aproape jumătate din producţia exportată a ajuns la compania germană Klingel. Firma germană a cumpărat în 2009 15,7% din producţia exportată de firma braşoveană, în timp ce anul trecut compania a „absorbit” 45,2% din producţie.
Mărci cunoscute. Iason SA produce şi pentru alte branduri internaţionale, cum ar fi WDI şi La Redoute (ambele din Franţa), R/E (Canada), Betatex (Germania) etc. Compania braşoveană este controlată de Ro­manoexport SA Bucureşti, care deţine un pachet de 86,23% din titluri, în timp ce compania Romtop Industries Topliţa deţine 9,02% din acţiuni

Afacerile de tip „lohn”. Afacerile în regim de „lohn” (germană – leafă) sunt axate pe producerea unor articole folosind mâna de lucru ieftină locală. Se utilizează o materie primă importată, care după prelucrare este exportată din nou. Contractele în regim de lohn au loc între două părţi străine, fiind un contract internaţional. Părţile sunt din ordonator şi executant. Ordonatorul este o firmă cu prestigiu, cunoscută pe piaţa internaţională. Marfa fabricată este vândută sub marca ordonatorului, cea ce îl menţine pe executant în anonimat.

Comentarii

Ultimă oră