Sari la conținut

În zodiacul chinezesc începe „Anul Cocoşului de Foc”

in-zodiacul-chinezesc-incepe-anul-cocosului-de-foc

Sărbătoare mare pentru asiatici. Mâine va porni un an nou chinezesc. Sâmbătă va începe Anul Cocoşului de Foc.

Din 28 ianuarie 2017 până pe 15 februarie 2018, în zodiacul chinezesc este Anul Cocoșului de Foc - un an puternic, în care toată lumea va avansa și va începe lucruri noi. Va fi o perioadă incredibil de activă și dinamică. Vor fi destul de multe momente pozitive, dar și importante situații complexe.

Spun cei care se pricep şi fac predicţii că în Anul Cocoșului, vor obține recompense deosebite toți cei care au calitățile acestei păsări: sunt loiali, serioși, muncesc din greu și respectă valorile familiale. Chinezii spun că în acest an fiecare va primi ceea ce merită. Așadar, tot ce vei obține, atât în viața privată cât și în carieră, va depinde de modul în care te vei comporta.

În acest an, impresia va fi cea care va conta. Vom dori cu toţii să arătam cât mai bine și să ne clarificam intențiile în dragoste, finanțe și afaceri.

Va fi anul în care cele mai multe dintre promisiunile importante făcute până acum vor deveni sarcini care vor fi executate indiferent de ce eforturi necesită. Va fi un an în care ar fi cu adevărat bine să faci mai puține lucruri, dar să le faci perfect.

În Anul Cocoșului de Foc trebuie să ne bazăm exclusiv pe noi înșine și pe abilitățile noastre.

2017 este un an fără iluzii și lipsit de dogmele învechite ale secolului. Este o perioadă în care fiecare își va afla si cunoaște locul și valoarea și va descoperi ce calități are concurența.

Vor fi multe schimbări substanțiale în zona senzuală și psiho-emoțională. Cocoșul este o creatură geloasă, deşi gelozia poate distruge relații solide, chiar și căsătorii care par durabile. Așadar mare atenție în 2017 la emoții, care au tendința de a fi exacerbate pentru că sunt influențate de Lună, Neptun și Pluto. Această combinație astrală este ca și cum ai pune paie pe foc, așa că fii foarte atent la ce spui și ce faci. Cocoșul tânjește după conflicte. Îi place foarte mult să critice. Deci în 2017, comunicarea va juca un rol deosebit de important în rezolvarea situațiilor contradictorii.

Semnele zodiacale de foc vor primi, în 2017, bonusuri, dar este bine să nu uităm că orice mare șansă într-o direcție aduce cu sine diverse limitări în altele și că orice mare putere vine obligatoriu cu o mare răspundere. Nativii din zodiile de foc vor fi cu adevărat norocoși, dar vor trebui să muncească dublu.

Semnele zodiacale de apă și de pământ nu vor avea o situație la fel de pozitivă, iar circumstanțele nu le vor fi la fel de favorabile. Nu vor avea de rezolvat probleme fundamentale la scară largă, nu vor fi solicitați în exces, iar 2017 va fi pentru ei un an tern, fără eforturi deosebite dar și lipsit de realizări grozave.

În ansamblu, Anul Cocoşului de Foc, va fi un an de succes pentru persoanele foarte active. Dacă ești obișnuit mai întâi să treci la acțiune și apoi să stai să te gândești, dacă grijile îți generează o melancolie adâncă, iar acțiunile dinamice îți dau putere, atunci Anul Cocoșului de Foc va fi super-bun pt tine.

Principalele trăsături ale perioadei sunt inițiativa, hărnicia, generozitatea și onestitatea, iar slăbiciunile de care trebuie să te ferești sunt fanatismul, egocentrismul și josnicia.

............................................................


 Anul Nou este cea mai importantă sărbătoare tradițională a chinezilor.

Sărbătoarea, care se celebrează două săptămâni, începe, în prima zi din prima lună a calendarului chinezesc și ia sfârșit cu Festivalul Lampioanelor care are loc în a cincisprezecea zi.

Pregătirile încep, însă, cu mult înainte. Oamenii cumpără cadouri, materiale pentru decoraţiuni, alimente şi haine, fac curăţenie în case pentru a alunga ghinionul și vopsesc, ușile și tocurile de la geamuri, de obicei în roșu. Apoi, ele sunt decorate cu benzi de hârtie roşie (Chun Lian), pe care sunt înscrise diferite urări de fericire, prosperitate şi viaţă lungă.

În Ajunul Anului Nou, chinezii respectă cu strictețe câteva tradiții: la cină se servesc fructe de mare şi găluşte, iar îmbrăcămintea trebuie să fie de culoare roşie, deoarece se crede că alungă spiritele rele. În ziua Anului Nou există un alt obicei, numit Plicul Roşu: cei căsătoriți le oferă copiilor şi adulţilor necăsătoriţi bani în plicuri roşii, apoi familia pleacă să felicite rudele și vecinii. La fel ca şi în Occident, de Anul Nou Chinezesc, vechile certuri trebuie uitate.

Festivalul primăverii, care anunţă intrarea în Noul An, a devenit sinonim în China cu cea mai mare migraţie umană din lume. Milioane de chinezi care muncesc în marile oraşe se întorc pentru câteva zile în casa natală, ca să îşi vadă părinţii şi fraţii. Gările şi aeroporturile fac cu greu faţă volumului extraordinar de călători.

Din cele peste 1,383 de miliarde de chinezi, mai mult de 50 de milioane trăiesc în afara țării. Cei mai mulți sunt în Thailanda (9,3 milioane), Malaysia (6,5 milioane) și SUA (4,9 milioane). De altfel, în Statele Unite, la San Francisco, se va desfășura una din cele mai mari parade de Anul Nou Chinezesc din afara Chinei, a doua fiind la Londra (în Anglia trăiesc circa 500.000 de chinezi).

Ezistă o comunitatea chinezească şi la noi în România.

Oficial, la ultimul recensământ, în România trăiau 2.017 chinezi, cei mai mulți (51%) în București. De atunci, însă, numărul acestora a crescut, iar neoficial cifra ar putea fi trei ori mai mare. Se pare că întreprinderile chinezești reprezintă 6% din totalul investițiilor străine în România.

Evident, chinezii din România nu-și uită tradițiile.

Aşadar începe un an nou chinezesc: Anul Cocoşului de Foc. Ne dorim să fie un an reuşit, benefic, cu multe realizări pentru toată lumea.

Comentarii

Ultimă oră