Sari la conținut

Începe a VI-a ediție a Festivalului „Jazz at Bran Castle ”

incepe-a-via-editie-a-festivalului-jazz-at-bran-castle-

Fundația Culturală JAZZ FESTIVALS & EVENTS, în parteneriat cu Compania de Administrare a Domeniului Bran, organizează în perioada 24-26 august 2018, a VI-a ediție a FESTIVALULUI JAZZ AT BRAN CASTLE, care se va desfășura în incinta curții interioare a Castelului Bran și în Biserica Evanghelică Râșnov, cele două locații fiind deja tradiționale pentru iubitorii festivalului.

Ediția de anul acesta a festivalului își propune, printre altele, să reuneasca mai mulți artiști care nu au mai concertat împreuna in ultimii ani, cum ar fi: Stefano Bollani, considerat cel mai bun pianist italian al ultimilor ani și Enrico Rava, un muzician prodigios, angajat continuu în proiecte muzicale diverse, trompeta sa fiind la fel de pregnanta de-a lungul anilor.

În prima sa seară, festivalul va fi gazda unor concerte de excepție, sustinute de pianistul cubanez Omar Sosa și versatilul interpret de kora, senegalezul Seckou Keita, secondați de percuționistul venezuelean Gustavo Ovalles. Cei trei artiști vor cânta muzica ultimului lor disc „Transparent Water”, în care sonoritatea unei multitudini de instrumente africane și sud-americane se va armoniza cu pianul. În continuarea primei zile, basistul suedez Lars Danielsson împreună cu chitaristul britanic John Parricelli, pianistul din Martinica, Grégory Privat și percuționistul suedez Magnus Öström, vor prezenta „Liberetto III” (ACT 9840-2) un album eclectic, plin de melodicitate.

În egală măsură, festivalul își propune să aducă în atenția iubitorilor jazz-ului câteva proiecte muzicale mai puțin obișnuite, aflate la confluența dintre muzica clasica și jazz, cum ar fi concertul Trio Medieval, un trio vocal scandinav, aflat la al șaptelea disc la casa ECM, discul „Rimur” fiind scos împreuna cu talentatul trompetist norvegian Arve Henriksen, în premieră pe scena festivalului. În același context, se înscrie și concertul Rabih-Abou Khalil Trio, în care arta libanezului Rabih Abou-Khalil, un virtuoz al oud-ului, se îmbină într-un fusion inedit, denumit world-jazz, cu tehnicitatea percuționistului american Jarrod Cagwin și lirismul acordeonistului italian Luciano Biondini. Cei trei vor prezenta și promova muzica ultimului lor disc „The Flood and the Fate of Fish”, realizat în februarie 2018.

Apreciatul Daniele Di Bonaventura, un prieten fidel al festivalului, revine cu un proiect cult, împreună cu Vertere String Quartet, pentru a ne delecta cu poate cel mai melodios disc al său, „Sine Nomine”. În același spirit al revenirilor, trompetistul norvegian Nils Peter Molvaer va prezenta, în formula de trio însă, discul „Buoyancy”, ultimul disc al quartetului sau.

În ambianța barocă a Bisericii Evanghelice Râșnov, Trio Medieval si Arve Henriksen vor reconstrui sonorități ale muzicii profane în biserică, de curând apreciate de iubitorii jazzului la Biserica Luterană din București.

Cel mai vizitat obiectiv turistic al României se va prezenta pentru câteva zile ca o citadelă a jazzului internațional.

Concertele vor avea loc de vineri până duminică, începând cu orele 19.00, în curtea interioară a Castelului Bran și sâmbătă, de la ora 12:00, în Biserica Evanghelică Râșnov, astfel:

Vineri, 24 august, 2018:

ora 19:00

Omar Sosa Trio „Transparent Water”

Omar Sosa ( Cuba) – pian, percutie,

Seckou Keita (Senegal) – kora

Gustavo Ovalles (Venezuela) – percutie

ora 20:30

Lars Danielsson Quartet „Liberetto III”

Lars Danielsson (Suedia)-

John Parricelli ( Marea Britanie)- chitara

Grégory Privat ( Martinica)- pian

Magnus Öström (Suedia) - percutie

Sambata, 25 august, 2018:

ora 12:00 - Biserica Evanghelica Rasnov

Trio Medieval & Arve Henriksen (Norvegia)


Jorun Lovise Husan (Norvegia)-vocal

Linn Andrea Fuglseth (Norvegia)-vocal

Anna Maria Friman (Norvegia)-vocal

Arve Henriksen (Norvegia)- trompeta, electronics

Ora 19:00

Enrico Rava si Stefano Bollani Duo

Enrico Rava (Italia) – trompeta

Stefano Bollani( Italia)-pian


ora 20:30

Trio Medieval & Arve Henriksen (Norvegia)

Jorun Lovise Husan (Norvegia)-voce

Linn Andrea Fuglseth (Norvegia)-voce si shrutibox

Anna Maria Friman (Norvegia)-voce si hardanger

Arve Henriksen (Norvegia)- trompeta, electronics

ora 21:45

Nils Peter Molvaer Trio- “Buoyancy”

Nils Peter Molvaer (Norvegia)-trompeta

Jo Berger Myhre – (Norvegia)- bas

Erland Dahlen –(Norvegia)- baterie

Duminica, 26 august, 2018:

ora 19:00

Daniele Di Bonaventura & Vertere String Quartet “Sine Nomine”

Daniele Di Bonaventura (Italia)-bandoneon

Giuseppe Amatulli (Italia) –vioara

Rita Paglionico (Italia)- vioara

Domenico Mastro(Italia)- viola

Dattoli Pietro(Italia)- violoncel

ora 20:30

Rabih Abou-Khalil Trio “The Flood and the Fate of Fish”

Rabih Abou-Khalil(Liban)-oud

Jarrod Cagwin (SUA) – baterie, percutie

Luciano Biondini (Italia)- acordeon


  Prezentatorul festivalului va fi Paul Tutungiu, membru al Fundației Jazz Festivals & Events.

Detalii despre componența formațiilor găsiți pe www.jazzevents.ro, site-ul oficial al festivalului.


  Organizator: Fundația JAZZ FESTIVALS & EVENTS. Director festival – Sergiu Doru

Comentarii

Ultimă oră