Sari la conținut

La Râşnov se pregăteşte o plantare record de puieţi

la-rasnov-se-pregateste-o-plantare-record-de-puieti

România vrea să doboare anul acesta recordul mondial de plantare de puieţi, într-o singură zi. Recordul actual aparţine Australiei, acolo unde s-au plantat peste 1,2 milioane de arbori într-o singură zi. Iniţiativa de doborâre a acestui record mondial aparţine Asociaţiei „Prietenii Pădurilor”. Campania „Plantează pentru România” se va desfăşura în perioada 15 martie – 15 aprilie. Râşnovul este primul oraş din România care şi-a manifestat interesul de a participa la această acţiune ecologică. Ocolul Silvic Râşnov are în administrare aproape 7.000 de hectare de pădure. Şeful Ocolului Silvic din Râşnov, Adrian Apostu ne-a declarat: „În cadrul acestui proiect, Ocolul se angajează să planteze, într-o singură zi, peste 10.000 de puieţi”. Şi primarul oraşului, Adrian Veştea s-a declarat mândru de implicarea comunităţii pe care o conduce. „Este o iniţiativă a Asociaţiei Prietenii Pădurilor. Noi suntem foarte bucuroşi că am fost aleşi să facem parte din acest proiect. Avem toată disponibilitatea să luăm parte în număr cât mai mare la această acţiune”, a spus edilul.

Oraşul Râşnov a finalizat anul trecut lucrările la o pepinieră proprie, care produce anual 30.000 de puieţi. Proiectul a fost implementat cu fonduri europene, iar valoarea a ajuns la aproximativ un milion de euro.

Comentarii

Ultimă oră