Sari la conținut

Lovit în timp ce suna la 112 pentru a salva pe altcineva

lovit-in-timp-ce-suna-la-112-pentru-a-salva-pe-altcineva

Un bărbat de 38 de ani din judeţul Braşov se poate considera cu adevărat ghinionist, după ce a fost, în cursul zilei de miercuri, victima unui accident stupid.

Acesta se afla în localitatea Moieciu şi a fost martorul unui accident rutier în care un autovehicul a lovit un stâlp de pe marginea şoselei. Bărbatul a vrut să sune imediat la 112, însă, în timp ce suna, a fost rănit de un cablu căzut şi s-a ales cu o plagă deschisă.

Şoferul autoturismului care a acroşat stâlpul era conştient, neîncarcerat şi nu a necesitat transportul la spital. În urma accidentului au rezultat doar pagube materiale. În schimb, în urma deteriorării stâlpului, cablurile susţinute de acesta şi-au modificat poziţia şi au fost acroşate de un TIR, rupându-se.

În acel moment, bărbatul de 38 de ani a fost rănit la picior. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, plt. maj. Luiza Dănilă, la faţa locului a intervenit un echipaj al Ambulanţei, care i-a acordat rănitului îngrijirile necesare, acesta fiind apoi transportat la spital.

TIR-ul şi-a continuat deplasarea, însă poliţiştii au stabilit numărul de înmatriculare şi fac verificări pentru identificarea conducătorului auto.

Comentarii

Ultimă oră