Sari la conținut

Lucrări de modernizare pentru 22 de străzi din Sânpetru

lucrari-de-modernizare-pentru-22-de-strazi-din-sanpetru

22 de străzi din comuna Sânpetru vor intra într-un amplu proiect de modernizare, începerea lucrărilor fiind programată pentru jumătatea lunii august 2020

Potrivit viceprimarului comunei Sânpetru, Sebastian Poiană, programul de modernizare a infrastructurii rutiere vizează două zone din localitate, iar valoarea totală a contractelor pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor este de 9.909.283 lei, cu tot cu TVA, finanţarea fiind asigurată integral de la bugetul local.


   Lungimea totală celor 22 de străzi care fac obiectul programului de modernizare este de 6,87 km.


   „Contractele pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor la drumurile din cele două zone au fost semnate în luna martie a acestui an. În acest moment, proiectarea este finalizată în proporţie de 90%, iar ultimele aspecte vor fi stabilite după ce vor veni avizele de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Braşov. După ce va fi încheiată această etapă, Primăria Sânpetru va emite autorizaţia de construire, apoi va fi emis şi ordinul de începere a lucrărilor. Dacă nu vor apărea probleme în ceea ce priveşte derularea procedurilor, eu estimez că lucrările vor începe în jurul datei de 15 august”, a explicat viceprimarul.

  Reabilitare de la A la Z


  Conform reprezentantului Primăriei Sânpetru, la arterele incluse în acest program de modernizare se va amenaja canalizare pluvială, va fi realizată infrastructura drumurilor şi se va turna covor asfaltic pe suprafaţa carosabilă şi pe trotuare. „Sunt lucrări ample, care, cel mai probabil, vor fi terminate anul viitor. Proiectul de modernizare a acestor străzi a fost început abia după ce a fost rezolvată problema utilităţilor, astfel încât infrastructura rutieră să nu fie afectată de lucrări ulterioare”.

Ce străzi sunt incluse în programul de modernizare:


   - Zona 1 - străzile Cazărmii, Dumbravei, Oltului, Castanului, Fagului, Arţarului, Afinului, Liliacului, Stejarului, Carpenului, Pinului, Teiului, Salciei, Ulmului, Frasinului şi Paltinului. Lungimea totală a acestor străzi este de 3,23 km.


  - Zona 2 - străzile Galaxiei, Lunii, Venus, Neptun, Cometei şi Universului. Lungimea totală a acestor străzi este de 3,64 km.

Comentarii

Ultimă oră