Lucrările de pe strada Neagoe Basarab vor fi prelungite cu două săptămâni, până în data de 20 iulie 2021.

 

Pentru imobilele cuprinse între numerele 25 – 31, lucrările au fost finalizate, inclusiv branșamentele la noua conductă.

 

Cauzele care au determinat această prelungire sunt multiple. Prima privește dificultatea acestor lucrări, cea de a doua ține de condițiile meteorologice, iar cea de a treia înseamnă anumite lucrări neprevăzute care au intervenit pe parcurs. Restricțiile de circulație se mențin pe această stradă iar riveranii au acces după ora 19:00. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat!" a declarat Alina Balatescu, purtătorul de cuvânt al Companiei Apa Brașov.