Sari la conținut
luna-poloului-la-brasov-video

Corona Brașov a reînoit parteneriatul cu Sportul Studențesc București, astfel că și în sezonul 2015-2016 vom vedea polo de calitate în orașul de sub Tâmpa. Aproape în fiecare weekend din luna septembrie, iubitorii acestui sport vor putea să urmărească partide interesante la bazinul olimpic. În perioada 11-13 septembrie, se va desfășura Campionatul Național Masters pentru veterani. La competiție vor participa șase echipe, iar numele grele ale polo-ului românesc nu vor lipsi din bazin. Pe data de 12 septembrie, de la ora 20.30, va avea loc un meci amical între Sportul Studențesc Corona și Sport Management Verona, echipă ce evoluează în Liga Campionilor. Cu această ocazie va fi prezentat și lotul formației de sub Tâmpa, în care se vor regăsi și noile achiziții din acest sezon portarul sârb Miloș Marinkovic, fundașul slovac de națională, Martin Kolarik, Radu Buică, Bogdan Câmpean sau Robert Gergelyfi. Corona va debuta în campionat pe propriul teren împotriva celor de la Crișul Oradea pe 19 septembrie, urmând ca o săptămâna mai târziu să dispute și a doua etapă tot pe teren propriu în compania formației Rapid. Obiectivele formației conduse de Aurelian Georgescu pentru sezonul ce stă să înceapă sunt clasarea pe podium în Superliga Națională și disputarea finalei Cupei României. În altă ordine de idei, oficialii de la Corona vor înscrie echipa de juniori III în Campionatul Național.

Comentarii

Ultimă oră