Pe 15 noiembrie, la Brașov, în Sala Mare a Teatrului Sică Alexandrescu echipa Upgrade 100, împreună cu BCR și Vodafone organizează IQ DIGITAL Summit Brașov, un eveniment ce reunește experți tech și de business: scriitorul și consultantul Andreas Ekstrom, futurologul Matthew Griffin, Iulian Stanciu, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați antreprenori în e-commerce din România, Sergiu Manea – CEO BCR, Achilleas Kanaris – CEO Vodafone România, precum și liderii unor companii cu amprentă locală și experți IT, care vor discuta despre transformarea digitală a ecosistemului antreprenorial românesc.
Accesul la eveniment se face gratuit, în limita locurilor disponibile, pe baza unei aplicații disponibile aici: Brașov IQ DIGITAL by U100 & George (https://iqdigital.ro/brasov/#bilete).
În cadrul IQ DIGITAL Summit Brașov, Andreas Ekstrom, consultant și scriitor suedez, va vorbi despre ce înseamnă transformare de business în mijlocul unei revoluții informaționale fără precedent. Jurnalist, autor si futurolog digital, este unul dintre cei mai prolifici comentatori despre ecosistemul digital. Experiența vastă și îndelungată de jurnalist îi oferă lui Ekström posibilitatea de a analiza și evalua cum lumea mass-mediei, a business-ului și a politicii este afectată de principalii jucători digitali. Ekström este autorul a 9 cărți, iar “Codul Google”, bestseller publicat în 2010, l-a propulsat în lumea celor mai de succes scriitori, devenind un nume de referință atât în Suedia cât și în afara granițelor. Cea mai mare audiență a avut-o însă prin intermediul platformei TED, unde talk-ul lui a strâns peste 1.6 milioane de vizualizări.
Futurologul Matthew Griffin, supranumit „Consultantul Consultanților”, va aduce pe scena IQ DIGITAL Summit Brașov cele mai noi ipoteze și soluții pentru democratizarea accesului la beneficiile viitorului. Recunoscut în ultimii 6 ani drept unul dintre cei mai documentați și preciși futurologi, expert în strategie și inovare, Matthew contribuie la definirea și elaborarea strategiilor pentru un viitor sustenabil, sprinijind guverne, comisii inter-ministeriale și forumuri internaționale preocupate de atingerea standardelor etice. După o carieră în IBM, ATOS și Dell, a înființat 311 Institute, o companie de consultanță despre viitor care lucrează cu scenarii pentru următorii 50 de ani, Forumul World Futures și Universitatea XPotential, două organizații filantropice care au drept misiune reducerea inegalităților globale și extinderea accesului la beneficiile viitorului pentru toți oamenii, indiferent de abilități și experiență. Este autorul seriei ”Codex of the Future” și a cărții “How to Build Exponential Enterprises.”
Pe scena celei de-a doua ediții IQ DIGITAL Summit vor fi prezenți și Iulian Stanciu, unul dintre cei mai apreciați antreprenori din e-commerce, distribuție și retail electro-IT din România, Sergiu Manea - CEO BCR, Achilleas Kanaris – CEO Vodafone România, care vor discuta despre transformarea digitală a business-urilor și scenarii de afaceri pentru viitor. După succesului primului sezon IQ DIGITAL, la care au participat peste 30 de experți și lideri de opinie din zona tech, care a ajuns la peste 150.000 de antreprenori români interesați de digitalizare, BCR împreună cu Upgrade 100 au decis extinderea către o serie de evenimente dedicate marilor comunități profesionale tech și IT Locale. Astfel, primul IQ DIGITAL Summit a avut loc la Iași, în luna mai și a strâns peste 700 de participanți.
Începând cu evenimentul IQ DIGITAL Summit de la Brașov, proiectului i se alătură Vodafone România, în calitate de partener de tehnologie.
NAE
22 Mar 2023
SUNTETI PENIBILI !!!
Nume
Comentariu