Sari la conținut

O școală și un parc în locul fostului depou de tramvaie

o-scoala-si-un-parc-in-locul-fostului-depou-de-tramvaie

 Primăria Braşov a început demersurile pentru construirea unei unităţi de învăţământ în locul fostului depou de tramvaie. Tot acolo va fi şi un parc!

Municipalitatea va amenaja un parc și va construi o unitate de învățământ în locul depoului de tramvaie din Tractorul.

Primăria Brașov a demarat deja procedura de licitație privind întocmirea documentației cadastrale, dupa ce a câștigat litigiile legate de acest teren. După finalizarea acestei etape, va putea demara construcția unității de învățământ și amenajarea unui parc care va ocupa cea mai mare parte a suprafeței de aproximativ 20.000 mp.

,,Acum, după ce am rezolvat situația juridică a terenului, care a făcut obiectul mai multor litigii, putem trece la realizarea investiției pe care am anunțat-o acum mai mult timp, respectiv de a construi acolo o unitate de învățământ.

Este o investiție necesară, având în vedere că acest cartier este într-o continuă dezvoltare și majoritatea celor care se mută acolo sunt familii tinere. În același timp, trebuie să ne gândim și la o zonă de relaxare pentru aceste familii și de aceea, propunerea mea este ca pe cea mai mare parte a acestui teren, aproximativ 15.000 metri pătrați, să amenajăm un parc care, sper, pe lângă rolul său de îmbunătățire a calității aerului, să aibă și un rol de centru al comunității, cel puțin pentru cei care vor să se relaxeze în aer curat, aproape de casă”, a explicat primarul George Scripcaru.

Comentarii

Ultimă oră