Sari la conținut

Opera Braşov deschide anul 2019 cu „Rigoletto”, de Giuseppe Verdi

opera-brasov-deschide-anul-2019-cu-rigoletto

Anul 2019 se deschide, la Opera Braşov, cu „Rigoletto”, de G. Verdi, spectacol programat sâmbătă, 12 ianuarie, de la ora 18.30, la Sala Operei. Spectacolul beneficiază de o nouă montare, semnată de regizorul italian Matteo Mazzoni, care a fost prezentată în urmă cu câteva luni.

Premiera mondială a lucrării a avut loc pe 11 martie 1851, la Teatrul „La Fenice” din Veneţia, bucurându-se de un succes extraordinar chiar de la prima reprezentaţie. Celebra arie „La donna è mobile” din actul al treilea, a fost cântată, în acea seară, de patru ori, la cererea publicului!


   Povestea tragică se centrează pe licenţiosul duce de Mantova, pe Rigoletto şi pe frumoasa fiică a lui Rigoletto, Gilda. Titlul original al operei, „La maledizione” (Blestemul), se referă la blestemul adresat Ducelui şi lui Rigoletto de către un curtean a cărui fiică a fost sedusă de duce, cu încurajarea lui Rigoletto. Blestemul are loc când Gilda se îndrăgosteşte de duce şi îşi sacrifică viaţa pentru a o salva pe a acestuia de asasinii angajaţi de tatăl ei.


    Noua montare de la Opera Braşov îi aparţine regizorului italian Matteo Mazzoni, care a apelat la câteva subterfugii: recrearea atmosferei tipic italiene a unei străzi de Ev Mediu din oraşul Mantova, cu natura şi clădirile specifice, reproducerea picturii „Căderea Titanilor” a lui Giulio Romano, apelarea la tehnici moderne cum ar fi bodypainting-ul - realizat de Giusy Campolungo (campioană europeană şi vicecampioană mondială la bodypainting) şi Lucia Postacchini din Italia, dar şi prin introducerea unui personaj surpriză. Scenografia şi costumele au fost create de Rodica Garştea.

Conducerea muzicală a acestui spectacol îi aparţine maestrului Mircea Holiartoc.

În distribuţia spectacolului de sâmbătă, se vor afla soliştii: Fülöp Marton (Opera Maghiară Cluj-Napoca) - Rigoletto, Nicoleta Chirilă - Gilda, Mihai Irimia - Ducele de Mantova, Dan Popescu - Sparafucile, Carmen Topciu - Maddalena, Cristina Roşu - Giovanna, Marian Reşte - Contele de Monterone, Paul Tomescu - Marullo, Dan Ionescu - Borsa, Lorand Cristian - Contele de Ceprano, Simona Manole - Contesa de Ceprano, Mihaela Marele - Pajul, alături de Diana Drăgan, Miruna Moldoveanu, Meda Enăcache - balet.

De asemenea, în spectacol, vor putea fi văzuți Victor Panţuru - figuraţie extraordinară, Emilia Mirea - Eva şi Sara Györfi, Maria Manea - Copiii.

Îşi dau concursul Orchestra şi Corul Operei Braşov (pregătit de maestrul Leonard Boga).

Asistenţa de regie şi regia tehnică îi aparţin Silviei Papadopoulos.

Preţ bilete: 40 lei - în sală; 30 lei - la balcon lateral.

Comentarii

Ultimă oră