Sari la conținut

Parlamentul European a votat în favoarea renunţării la schimbarea de oră, din 2021

parlamentul-european-a-votat-in-favoarea-renuntarii-la-schimbarea-de-ora-din-2021

Parlamentul European a votat marţi, 26 martie 2019, în favoarea renunţării la sistemul orei de vară şi de iarnă, în care ceasurile sunt ajustate cu o oră în fiecare primăvară şi toamnă, măsura urmând să fie aplicată din 2021.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 410 voturi pentru, 192 împotrivă şi 51 de abţineri, iar intrarea în vigoare a acestuia a fost amânată din 2019 în 2021.

Statele care vor decide să păstreze ora de vară vor face ultima ajustare a ceasurilor în ultima duminică din martie 2021, iar cele care preferă ora standard (de iarnă) vor face modificarea finală în ultima duminică din octombrie 2021.

Statele membre trebuie să informeze Comisia Europeană asupra alegerii lor înainte de aplicarea măsurii până în aprilie 2020, iar apoi să se coordoneze cu executivul comunitar pentru ca deciziile individuale luate să nu afecteze funcţionarea pieţei unice.

Această coordonare înseamnă practic ca toate părţile să-şi depăşească problemele în domenii precum orarul zborurilor şi al altor mijloace de transport.

Dacă Comisia Europeană sesizează probleme cu implementarea, poate dispune o întârziere de 12 luni.

 Comisia Europeană a propus în 2018 abolirea schimbării sezoniere a orei după cel mai amplu sondaj desfățurat la nivelul UE, în urma căruia măsura s-a bucurat de un sprijin copleşitor. Practic, din 4,6 milioane de răspunsuri, 84% au fost în favoarea renunţării la schimbările orare.


    Iniţial, Comisia a dorit să impună la renunţarea la această practică din 2019, dar rapiditatea demersului a întâmpinat rezistenţă din partea unora dintre statele membre.

Comentarii

Ultimă oră