Pentru al doilea an consecutiv, municipalitatea săceleană va acorda un sprijin financiar la constituirea familiei, în cuantum de 1.000 lei net/familie.
Pentru a putea beneficia de sprijinul financiar familiile trebuie să îndeplinească in mod cumulativ, următoarele criterii de eligibilitate:
- căsătoria să fie încheiată la Starea Civilă din Municipiul Săcele,cel puțin unul dintre soți să aibă domiciliul sau reședința pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Săcele timp de 6 luni neîntrerupt înainte de depunerea cererii;
- la data depunerii cererii, unul dintre soți să aibă domiciliul sau reședința în Municipiul Săcele;
- cel puțin unul dintre soți să se afle la prima căsătorie; soții să nu aibă datorii la bugetul local la momentul depunerii cererii.
În anul 2020, din 144 căsătorii, 55 de familii au fost eligibile pentru a primi sprijinul financiar oferit de Primăria Municipiului Săcele.
Mai mult decât atât, anul acesta tinerii săceleni își vor putea oficia cununia civilă și în afara sediului instituției cum ar fi grădini publice, muzee, parcuri sau alte locuri în aer liber.
Fii primul care posteaza un comentariu la articolul Pentru al doilea an consecutiv, municipalitatea săceleană va acorda un sprijin financiar la constituirea familiei, în cuantum de 1.000 lei net/familie.
Nume
Comentariu