Sari la conținut
perchezitii-la-politie

Ofiţeri braşoveni ai Serviciului Judeţean Anticorupţie, alături de colegi din Mureş, Alba, Bistriţa Năsăud, Cluj, Covasna, Harghita, Sibiu şi Sălaj sprijină acţiunile speciale demarate în oraşul Reghin, într-un dosar de corupţie. Sub coordonarea unui  procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, se efectuează, astăzi, 11 percheziţii, dintre care una la sediul Poliţiei Municipiului Reghin, pentru probarea unor infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual. Potrivit unui comunicat de presă al D.G.A. – S.J.A. Mureş, în acest caz sunt cercetaţi 7 agenţi de poliţie din cadrul Biroului de Poliţie Rutieră, asupra cărora există suspiciunea că, din 2015 şi până în prezent, au pretins şi primit diverse sume de bani de la conducători auto pentru a nu aplica măsurile legale în cazul unor abateri constatate în trafic. Acţiunea se desfăşoară cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mureş şi Grupării Mobile de Jandarmi Târgu Mureş. Persoanele vizate beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până când magistraţii vor pronunţa sentinţe definitive.

Comentarii

Ultimă oră