Sari la conținut

Peste 100 de arbori din Brașov, în planul de tăieri din acest an al Primăriei

peste-100-de-arbori-din-brasov-in-planul-de-taieri-al-primariei-din-acest-an

Cei mai mulţi dintre ei sunt uscaţi. În locul lor, reprezentanţii municipalităţii braşovene spun că se plantează alţii!

Începută în urmă cu doi ani, după ce mai mulţi arbori au fost doborâţi de vânt în oraş, tăierea copacilor uscaţi sau care riscă să cadă continuă şi anul acesta. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Braşov, pentru acest an a fost programată tăierea a aproximativ 100 de arbori din toate zonele oraşului, toţi fiind marcaţi în urma unui inventar realizat de Regia Publică Locală a Pădurilor Braşov, împreună cu reprezentanţii Gărzii de Mediu şi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului.


   „Lucrătorii Regiei Locale a Pădurilor Kronstadt au început tăierile. Cei mai mulţi dintre arbori sunt uscaţi. De asemenea, vizaţi de această acţiune sunt şi copaci foarte înclinaţi, care nu mai pot fi «salvaţi», iar pentru tăierea cărora au depus solicitări cetăţenii”, a declarat viceprimarul Braşovului Barabas Laszlo.


   Tăierile se realizează în toate zonele oraşului, pe listă fiind, printre altele, arbori de pe Șirul Livezii, de pe Calea Poienii sau de pe strada De Mijloc.

Se fac şi plantări!


  Viceprimarul Braşovului a precizat că în locul arborilor tăiaţi se plantează puieţi, cei mai mulţi provenind din pepinierele Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt . „În ultimii 10 ani au fost plantaţi peste 20.000 de puieţi pe domeniul public al municipiului, iar cei mai mulţi dintre ei s-au prins. Pe lângă aceste plantări au mai fost şi acţiunile voluntarilor”, a mai spus viceprimarul.


  Acesta explicat că pentru plantări se folosesc soiuri rezistente, printre care arţar, stejar roşu, scoruş. „Noi nu plantăm pomi fructiferi”, a continuat Barabas.


    Reamintim că în anul 2017 mai mulţi arbori de pe domeniul public au fost doborâţi de vânt, unul chiar în staţia RATBV de la Primărie. De asemenea, anul acesta, în luna aprilie un arbore uscat a căzut peste o maşină parcată pe strada Turnului, în timpul incidentului fiind rănită şi o persoană.

Comentarii

Ultimă oră