Sari la conținut

Peste 1,8 milioane de lei pentru noi dotări în locurile de joacă

peste-18-milioane-de-lei-pentru-noi-dotari-in-locurile-de-joaca

După ce, în luna februarie, Primăria Braşov a semnat un acord-cadru în vederea întreţinerii locurilor de joacă din municipiu în următorii patru ani, acum, printr-un contract subsecvent, municipalitatea braşoveană va achiziţiona o serie de echipamente, atât pentru a le înlocui pe cele deteriorate, cât şi pentru a efectua noi amenajări.

Valoarea totală estimată a acestora este de 1,84 milioane de lei, iar printre acestea se vor număra structuri din lemn cu turnuri, tobogane, trambuline, spaliere, dar şi tiroliene.

De asemenea, ar urma să fie cumpărate 150 de leagăne din lemn, de diverse tipuri, 100 de elemente pe arc, dar şi 12 rotative.

Ofertele sunt aşteptate până în 29 iunie, iar echipamentele ar urma să fie livrate în cel mult trei luni de la data semnării contractului.

În prezent, în municipiul Braşov sunt peste 240 de locuri de joacă, iar reprezentanţii Primăriei iau în calcul amenajarea unor noi astfel de zone de recreere pentru cei mici.

Anul acesta, în bugetul local al Braşovului, pentru repararea şi întreţinerea locurilor de joacă este alocată suma de 2,35 milioane de lei.

Comentarii

Ultimă oră