Sari la conținut

Peste 500 de bilete RATBV, în 6 zile, plătite direct de pe telefon prin aplicația „24 pay”

peste-500-de-bilete-ratbv-platite-direct-de-pe-telefon-prin-aplicatia-24-pay

Peste 500 de bilete au fost plătite direct de pe telefon de către călătorii RATBV, în primele 6 zile de la lansarea aplicației „24 pay”.

Începând cu data de 1 august 2018, atât brașovenii, cât și turiștii au la dispoziție o nouă modalitate de plată pentru călătoria cu mijloacele de transport în comun ale RATBV: plata direct de pe telefonul mobil prin intermediul aplicaţiei „24 pay”.

Aceasta este disponibilă pentru sistemele Android şi iOS şi permite achiziţia mai multor tipuri de titluri de călătorie prin intermediul telefoanelor.

Noul sistem de plată folosind aplicația pe telefonul mobil s-a dovedit încă din start atractivă pentru mulți dintre călători, astfel că, în primele șase zile de funcționare, au fost achiziționate 500 de călătorii prin intermediul telefonului mobil, după cum au declarat reprezentanții RATBV.

Aplicaţia se poate descărca gratuit de pe www.24pay.ro  sau Google play/Appstore, iar apoi se scanează codul QR personalizat pentru fiecare autobuz sau troleibuz în parte.

RATBV S.A. a amplasat în toate mijloacele de transport în comun şi în toate staţiile de pe raza municipiului Braşov coduri QR unice care permit utilizarea acestei aplicaţii.

În ceea ce priveşte paşii care trebuie urmaţi pentru utilizarea acestui nou sistem: se descarcă aplicaţia pe telefon; se ataşează un card bancar în aplicaţie, VISA sau Mastercard; la deschiderea aplicaţiei pe telefon se selectează secţiunea „Transport public”, iar apoi „cumpără bilet” şi se scanează codul QR din staţie sau mijlocul de transport în comun; se selectează apoi una dintre opţiunile titlurilor de călătorie a căror cumpărare se doreşte, se efectuează cumpărarea şi se primeşte mesajul de confirmare a efectuării tranzacţiei. În cazul controlului efectuat de angajaţii RATBV S.A., călătorii vor prezenta codul QR primit pe telefon, cod care este unic.

Se pot cumpăra prin scanarea codului QR bilete valabile 50 de minute, pentru călătoriile în oraș (2 lei), bilete pentru călătoriile pe Linia 20 (Livada Poștei - Poiana Brașov și retur), la prețul de 5 lei sau „abonamente de o zi” (care costă 10 lei).

    De menţionat că de pe cardul bancar al utilizatorilor se retrage doar tariful biletului, fără nici un alt adaos sau comision.

Instrucțiunile de folosire a aplicației sunt disponibile și pe site-ul www.ratbv.ro sau pe pagina de Facebook a operatorului de transport, „RATBV SA”.

Comentarii

Ultimă oră