,,PETrică” le oferă brașovenilor bilete de autobuz în schimbul ambalajelor reciclabile. Sistemul este amplasat în Livada Poștei și va funcționa pe toată perioada Forumului Orașelor Verzi, 6 - 12 septembrie.
Din 6 septembrie, a început la Brașov Forumul Orașelor Verzi, evenimentul dedicat protejării mediului, care își propune să contribuie la obiectivul “Brașov – capitala verde a României” și să transforme municipiul în centrul european al dezbaterilor de mediu.
În cadrul acestui eveniment, unul dintre proiectele prin care Municipalitatea încearcă să atragă atenția brașovenilor asupra necesității implicării fiecăruia dintre noi în protejarea mediului este instalarea unui sistem de colectare a ambalajelor tip PET, doze de aluminiu și sticlă, care oferă în schimbul acestor ambalaje tichete, ce pot fi preschimbate în călătorii pe mijloacele de transport în comun. Astfel, la 10 tichete, brașovenii pot obține un bilet cu două călătorii.
,,PETrică”, așa cum se numește sistemul, este funcțional în Livada Poștei. Acesta este un sistem compus din 3 echipamente de reciclare, fiecare specializată pentru una dintre cele trei tipuri de reciclabile (PET-uri, sticle sau doze de aluminiu). Aparatele sunt dotate cu senzori speciali, care recunosc aceste tipuri de ambalaje. Ambalajele trebuie sa fie cât mai apropiate de forma reală, nu strivite sau turtite, cu cod de bare unde este cazul, cu sau fără capac.
Pentru fiecare ambalaj acceptat, aparatul va emite un tichet. Odată colectate zece tichete, acestea vor putea fi schimbate pe un bilet de transport RATBV cu două călătorii, valabil pe toate liniile de transport în comun din oraș. Practic, zece ambalaje reciclate vor plăti“ un bilet RATBV cu două călătorii.
SUSAN BENSON
14 Sep 2021
Aveți nevoie de un împrumut de afaceri, împrumut personal, credit ipotecar sau un împrumut pentru a vă finaliza proiectul? Dacă răspunsul dvs. este da, vă recomand să contactați firma mea. Oferim tot felul de servicii de împrumut, inclusiv împrumuturi pe termen lung și pe termen scurt. Pentru mai multe informații, scrieți-ne prin e-mail: (sunshinefinancialgroupinc@gmail.com) sau trimiteți-mi un mesaj direct pe WhatsApp prin: +447903159998 și primiți un răspuns într-o clipă.
Suntem o companie cuprinzătoare de servicii financiare și ne angajăm să vă ajutăm să vă îndepliniți toate aspirațiile. Suntem specializați în furnizarea de soluții financiare structurate persoanelor fizice și companiilor în cel mai eficient și mai rapid mod.
Iată câteva motive pentru care ar trebui să ne contactați pentru un împrumut;
* Comoditate - Puteți solicita un împrumut oricând, oriunde.
* Suma flexibilă - decideți cât doriți să împrumutați.
* Finanțare directă rapidă - primiți împrumutul în termen de 24 de ore de la aprobare.
* Rată de dobândă flexibilă - Rată de dobândă accesibilă de 3%.
* Ratele ridicate de aprobare - Aveți șanse de 99,9% să obțineți împrumutul
* Rambursare flexibilă - Trebuie să alegeți data rambursării, fie săptămânal, lunar, fie anual, pe o durată de 1-30 de ani.
* Aplicație online simplă.
* Îndrumare și expertiză personalizate.
* Fără taxe ascunse
Nu pierdeți o oportunitate din cauza lipsei de finanțare. Contactați compania mea acum, vă putem ajuta cu un împrumut, deoarece am ajutat numeroase persoane și organizații care s-au confruntat cu dificultăți financiare în întreaga lume.
Pentru mai multe informații despre oferta noastră de împrumut, vă rugăm să ne trimiteți cererea dvs. de împrumut prin
E-mail: sunshinefinancialgroupinc@gmail.com
WhatsApp / Telegramă: +447903159998
Intermediarii / Consultanții / Brokerii sunt bineveniți să își aducă clienții și sunt 100% protejați. În deplină încredere, vom lucra împreună pentru beneficiile tuturor părților implicate.
Nume
Comentariu