Sari la conținut

Poliția Brașov: Recomandări pentru prevenirea furturilor din locuințe

politia-brasov-recomandari-pentru-prevenirea-furturilor-din-locuinte

Având in vedere faptul ca furturile din locuințe reprezintă în continuare o categorie de infracțiuni des întâlnită, autorii acestor infracțiuni folosind diverse metode, în vederea sustragerii de bunuri și valori, Poliţia Braşov vă recomandă să aveți în vederea următoarele:


- Furtul din locuință se poate produce chiar și atunci când proprietarii se află acasă, infractorii înșelând vigilența acestora prin diverse metode. - Uneori aceștia folosesc pretexte pentru a obține acordul de a intra în locuință și apoi înșală victimele, de aceea Nu primiţi în casă persoane necunoscute, care oferă diverse bunuri spre vânzare sau se angajează să facă lucrări ori reparaţii! Aceştia vă pot înşela sau vor doar să vadă ce bunuri pot fura din gospodăria dumneavoastră!


- În cazul verificării coșurilor de fum, apelați la firme specializate și fiți atenți la persoanele care se prezintă drept coșari ambulanți;


- Nu ţineţi sume mari de bani în casă!


- Dacă persoanele care se prezintă la ușa dvs. spun că sunt angajați ai unor societăți (ELECTRICA, ENGIE, COMPANIA APA, companiile de cablu si telefonie fixă etc) și pretind că efectuează lucrări de întreținere/reparații, există câteva informații care trebuie verificate înainte să le permiteți accesul în locuință:

l Să poarte uniforme cu însemne specifice;
l Să aibă asupra lor legitimații înseriate, cu fotografia angajatului și vizate pentru anul în curs;
l Nu acceptați prezentarea formală a legitimațiilor, iar dacă persoana devine grăbită sau agitată, este primul indiciu care ar trebui să vă dea de bănuit că nu este cine pretinde;
l Rețineți că pentru lucrări de reparații sau mentenanță, reprezentanții firmelor se deplasează cu autospeciale inscripționate cu denumirea societății respective;
l Nu returnează bani pentru facturi mai mari decât consumul real (nu fac regularizări pe loc).

Comentarii

Ultimă oră