Sari la conținut

Poliţist braşovean SNOPIT ÎN BĂTAIE si lovit cu o VAZĂ şi cu un PAHAR

politist-brasovean-snopit-in-bataie-si-lovit-cu-o-vaza-si-cu-un-pahar

Totul s-a petrecut într-o unitate turistică din staţiunea Poiana Braşov. Principalul suspect, un bărbat din Braşov, împreună cu mai mulţi prieteni, pe fondul consumului de alcool, au făcut scandal în incinta pensiunii, deranjându-i pe ceilalţi turişti. În aceste condiţii, administratorul unităţii de cazare a solicitat intervenţia poliţiştilor, după ce, în prealabil a fost ameninţat cu acte de violenţă de către inculpat.      După sosirea poliţiştilor, inculpatul s-a manifestat agresiv. I-a înjurat pe oamenii legii, cărora le-a adresat chiar şi expresii triviale cu tentă sexuală. Mai mult, la un moment dat, inculpatul a aruncat o vază către unul dintre agenţii de poliţie din Poiana Braşov, apoi un pahar cu care l-a lovit pe omul legii în cap. Agresorul nu s-a oprit aici. L-a lovit pe agent cu picioarele în zona abdomenului. Poliţistul necesită pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale.

Inculpatul a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Braşov cu propunere de arestare preventivă, care a fost admisă, fiind emis mandatul de arestare preventivă pentru 30 zile, dar decizia poate fi contestată.

Comentarii

Ultimă oră