Sari la conținut

Prima "grădină zoologică" dedicată microbilor, inaugurată la Amsterdam

prima-gradina-zoologica-dedicata-microbilor-inaugurata-la-amsterdam

Prima "grădină zoologică interactivă dedicată microbilor" din lume şi-a deschis porţile la Amsterdam, marţi, în onoarea acestor creaturi minuscule care reprezintă totuşi două treimi din organismele vii de pe Terra şi sunt considerate esenţiale pentru viitorul planetei.  Această grădină zoologică insolită, în care este expusă o vastă colecţie de microbi, a fost concepută de directorul de la Artis, Grădina Zoologică Regală din Amsterdam. După 12 ani şi 10 milioane de euro investite, "Micropia" a fost inaugurată marţi, chiar lângă Artis, scrie mediafax.ro. "Grădinile zoologice au tendinţa de a arăta doar o parte din natură, în special animalele mari", a declarat Haig Balian, directorul de la Artis. "Astăzi, vrem să prezentăm micro-natura", a spus acesta. Haig Balian spune că importanţa microbilor a fost întotdeauna subestimată după descoperirea lor în secolul al XVII-lea de cel care este considerat părintele microbiologiei, olandezul Antonie van Leeuwenhoek.

Comentarii

Ultimă oră