Sari la conținut

Salarii duble pentru unii funcţionari din Primărie

salarii-duble-pentru-unii-functionari-din-primarie

Consilierii locali braşoveni au aprobat în şedinţa de plen de vineri noile salarii de la Primăria Braşov, valabile de la 1 iulie.

Potrivit Executivului Primăriei, salariile au fost discutate atât cu sindicaliştii, cât şi cu consilierii locali, care au votat în unanimitate hotărârea. Pentru a aplica prevederile legale privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, consilierii locali au aprobat şi o hotărâre privind rectificarea bugetului local al municipiului, alocarea pentru salarii fiind majorată cu suma de peste 7,2 milioane de lei, sumă necesară pentru a acoperi majorările de salariu din Primărie pentru 6 luni.

Înainte de a se aproba noile grile, aproximativ jumătate din salariaţii Primăriei Braşov aveau salarii sub 2.000 de lei, deși erau funcţionari publici cu studii superioare şi cu vechime. Acestora li s-a dublat, efectiv, salariul. În plus, la nivelul Primăriei şi a instituţiilor din subordine, toţi angajaţii pe funcţii similare au salarii egale.

Comentarii

Ultimă oră