Sari la conținut

Sărituri cu schiuri: După fete, vin băieţii

sarituri-cu-schiuri-dupa-fete-vin-baietii

 Râșnovul va găzdui două etape de sărituri cu schiurile la masculin!

Pentru că Râşnovul a fost o gazdă impecabilă la toate etapele de Cupă Mondială la sărituri cu schiurile pe care le-a găzduit până acum, forul internaţional a decis să ofere un bonus oraşului braşovean. Dacă până acum în ţara noastră s-au disputat doar competiţii feminine de o asemenea anvergură, în luna februarie (21 - 23 februarie 2020) vom avea pentru prima dată şi două etape la masculin.


  Pentru aceasta, se lucrează la instalaţia de nocturnă, deoarece întrecerile masculine necesită alte condiţii faţă de cele ale fetelor. „Este cea mai puternică dintre competiţiile lumii şi sper să devină, la fel cum s-a întâmplat cu cea a fetelor, o tradiţie pentru a putea să o organizăm în România şi în următorii ani”, a precizat Puiu Gaspar, secretar general al FRSB.


      Poate şi faptul că România găzduieşte de ceva timp etape de Cupă Mondială la feminin a făcut ca Dana Haralambie să ajungă între primele 30 de sportive ale lumii. Odată cu organizarea de întreceri masculine, România speră ca şi un băiat să ajungă între primii 30 de săritori din lume.

Comentarii

Ultimă oră