Sari la conținut

Seria „Planeta maimuțelor” și filme cu Tom Cruise la Cinemateca Patria, în luna iulie

seria-planeta-maimutelor-si-filme-cu-tom-cruise-la-cinemateca-patria-in-luna-iulie

În luna iulie, Cinemateca Patria va face o retrospectivă a filmelor din seria Planeta maimuțelor, va difuza filme cu Tom Cruise și Tom Hanks, sărbătoriți pe 3 iulie, respectiv pe 9 iulie, filme in memoriam John G. Avildsen și Anita Pallenberg.

Iar dacă luni a fost seara filmului european, pentru vineri e programată seara filmului românesc, biletele costând în acest caz 10 lei.

Filmele Planet of the Apes (1968), Planet of the Apes (2001), Rise of the Planet of the Apes (2011) și Dawn of the Planet of the Apes (2014) sunt programate în fiecare seară de miercuri din luna iulie, de la ora 20:00, intrarea fiind liberă.

Pe 7 iulie, filmul românesc „Ana, mon amour” (2017) va fi proiectat la Cinemateca Patria, în programul acestei luni fiind incluse și lungmetrajele: „Povestea iubirii” (2017), „Despre trup și suflet” (2017), „Ultima zi” (2017) sau „Dalida” (2017).

În fiecare dimineață de weekend, copiii sunt așteptați la desene animate dublate în limba română.

Pentru informații suplimentare, pentru programul complet al filmelor sau pentru a face rezervări, puteți folosi site-ul www.cinematecapatria.ro.

............................................................................................................

Iată PROGRAMUL FILMELOR programate la CINEMATECA PATRIA în această săptămână:


 Marți 4 iulie 2017

20:00: Film Cult
Născut pe 4 iulie / Born on the Fourth of July (SUA, 1989)
Regia: Oliver Stone
Cu: Tom Cruise, Kyra Sedgwick , Willem Dafoe
Dramă, război
Durata: 145 min.
8 nominalizări la Oscar, 2 premii Oscar-cel mai bun regizor, cel mai bun montaj
La Mulți Ani Tom Cruise 55 (3 iulie).

Miercuri 5 iulie 2017

20:00 Monkey Business
Planeta maimuțelor / Planet of the Apes (SUA, 1968)
Regia: Franklin J. Schaffner
Cu: Charlton Heston, Roddy McDowall, Kim Hunter
SF, aventură
Durata: 112 min.
2 nominalizări la premiul Oscar !
Premiul Oscar special pentru machiaj (John Chambers)

Joi 6 iulie 2017

20:00 Comedy Classics
Ucigașii de femei / The Ladykillers (SUA, 2004)
Regia: Joel și Ethan Coen
Cu: Tom Hanks, Marlon Wayans, Irma P. Hall
Comedie neagră
Durata: 104 min.
LMA Tom Hanks


  Vineri 7 iulie 2017

20:00 Seara filmului românesc
Ana mon amour (2017)
Regia: Călin Peter Netzer
Cu: Mircea Postelnicu, Diana Cavallioti
Dramă, dragoste
Durata: 125 min.
Premiul Ursul de Argint pentru „Contribuţie artistică deosebită în Cinema”-Berlinale 2017
Preț bilet: 10 lei


  Sâmbătă 8 iulie 2017


11:00 Matineu copii
Cenușăreasa / Cinderella (SUA 2015)
Regia: Kenneth Branagh
Cu: Lily James, Cate Blanchett
fantastic
Durata: 105 min
Dublat în Limba română

17:00 Mari actori
Cum se fura un milion / How to Steal a Million (SUA, 1966)
Regia: William Wyler
Cu: Peter O'Toole, Audrey Hepburn, Eli Wallach
Comedie, romantic
Durata: 120 min.

19.30 Mari regizori
Terminalul / The Terminal (SUA, 2004)
Regia: Steven Spielberg
Cu: Tom Hanks, Catherine Zeta-Jones,Stanley Tucci
Dramă
Durata: 128 min.
La Mulți Ani Tom Hanks


  Duminică 9 iulie 2017

11:00 Matineu copii
Cenușăreasa/ Cinderella (1950)
Regia: Clyde Geronimi, Wilfred Jackson, Hamilton Luske
Animaţie
Durata: 74 min.
Dublat în limba română

17:00 Golden Classics
Să ucizi o pasăre cântătoare / To Kill a Mockingbird (SUA, 1962)
Regia: Robert Mulligan
Cu: Gregory Peck, John Megna
Dramă, ecranizare
Durata: 129 min.
3 premii Oscar

19.30 Seara de Oscar
Forrest Gump (SUA, 1994)
Regia: Robert Zemeckis
Cu: Tom Hanks, Robin Wright, Gary Sinise
Dramă, comedie
Durata: 142 min.
6 premii Oscar / premiul Oscar pentru cel mai bun actor: Tom Hanks
La Mulți Ani Tom Hanks (9 iulie)

Comentarii

Ultimă oră