Sari la conținut

Sfatul optometristului: Ochelarii de soare pentru copii

sfatul-optometristului-ochelarii-de-soare-pentru-copii

Copii îşi petrec majoritatea timpului afară şi adoră să se joace mai ales atunci când soarele străluceşte. Părinţii responsabili au mereu grijă ca pielea şi capul celor mici să fie protejate, dar ce se întâmplă cu ochii? Ochelarii de soare care filtrează 100% radiaţiile dăunătoare ale soarelui(UV) sunt extrem de importanţi.

Practic, jumătate din timpul pe care îl petrecem la soare de-a lungul vieţii, are loc până la împlinirea vârstei majoratului. Din moment ce expunerea excesivă la radiaţiile UV este în strânsă legătură cu afecţiuni oculare, ca de exemplu cataracta, este foarte important să alegeţi pentru cei mici ochelari de soare de bună calitate.

Pericolul potenţial al soarelui nu este reprezentat doar de radiaţiile UV. Recent, s-a descoperit că expunerea pe termen lung la aşa numita lumină albastră, poate cauza efecte negative asupra ochilor. De exemplu, este posibil ca expunerea la acest tip de radiaţie să cauzeze degenerescenţă maculară la vârste înaintate.

Ochii copiilor sunt mai expuşi acestor tipuri de radiaţii comparativ cu cei ai adulţilor, deoarece cristalinul (lentila ochiului) acestora nu este suficient de dens şi nu poate filtra aceste radiaţii. Este foarte important de ştiut că expunerea copilului la radiaţiile solare creşte o dată cu altitudinea, în zonele foarte calde şi în zone cu suprafeţe reflectante întinse(zăpada, apa sau plaja).

Cum să alegem culoarea lentilei?

Asemeni ochelarilor pentru corecţia optică, calitatea lentilelor ochelarilor de soare este foarte importantă. Ochelarii ieftini nu oferă protecţia necesară. Dacă lentilele conţin bule de aer sau dungi, nu recomandăm achiziţionarea acestora. Acest lucru se aplică şi în cazul ochearilor cu lentila de culoare galbenă, albastră sau roşie, deoarece acestea distorsionează percepţia vederii colorate a copilului.

Nivelul de protecţie împotriva radiaţiilor UV nu este corelată cu culoarea lentilei. În măsura în care specialiştii certifică faptul că lentilele absorb 100% din radiaţiile dăunătoare, alegerea este doar o chestiune personală. Majoritatea lentilelor care absorb şi lumina albastră sunt în nuanţe de maro sau cărămiziu. Prin blocarea acestui tip de radiaţie, contrastul oferit de lentile va fi îmbunătăţit.

Ce trebuie să ştim când cumpărăm ochelari de soare pentru copii?

Ramele ochelarilor nu trebuie să aibă margini ascuţite, sau să fie uşor de rupt, deoarece cel mic se poate răni atunci când se joacă. Calitatea lentilelor este şi mai importantă. Atât în cazul copiilor dar şi a adulţilor, purtarea ochelarilor poate cauza dilatarea pupilei. Dacă lentilele nu oferă protecţia UV necesară, radiaţiile periculoase pot trece prin acestea, şi în anumite circumstanţe să cauzeze afecţiuni. Asiguraţi-vă că lentilele sunt poartă inscripţionarea CE şi UV-400. Doar aceşti ochelari îndeplinesc cerinţele Europene. Din motive de siguranţă, este bine ca lentilele pentru copii să fie incasabile, şi bineînţeles să fie achiziţionaţi din centre specializate şi cu recomandarea specialiştilor.

Alina Petric

Optometrist Best Optic Red Vlahuţă

Comentarii

Ultimă oră