Sari la conținut

Simona Halep a revenit în România după victoria istorică de la Wimbledon

simona-halep-a-revenit-in-romania-dupa-victoria-istorica-de-la-wimbledon

Simona Halep a revenit, luni, în țară după ce a făcut istorie la Turneul de la Wimbledon unde a reușit să obțină al doilea trofeu de Grand Slam din carieră. Campioana noastră a fost întâmpinată de fani, familie, oficiali și cei care o iubesc în Salonul Oficial al aeroportului Henri Coandă.

„E greu să putem să credem când suntem copii că vom avea șansa să jucăm la Wimbledon și să și câștigam, dar sper ca pentru tânăra generație să fie o inspirație, să creadă în ei și că totul este posibil”, a spus Simona în prima ei declarație de după revenirea în țară.

Simona Halep şi-a demonstrat din nou şi modestia, lăudându-şi adversara din finala Turneului de la Wimbledon, Serena Williams, pe care a numit-o „cea mai bună jucătoare a lumii din toate timpurile”.

Pentru Simona, obiectivul este acum obţinerea unei medalii de aur la Jocurile Olimpice: „Îmi doresc să ating forma de la Wimbledon ca să pot să câștig. Îmi doresc, bineînțeles, aur. Nu e ușor niciodată, dar o să joc în toate probele pentru o șansă în plus la orice fel de medalie”.

Ion Țiriac și Ilie Năstase au întâmpinat-o pe Simona Halep cu flori. Și președintele Iohannis i-a trimis un buchet de flori Simonei Halep, care i-a fost înmânat la aeroport de către un reprezentant al Administrației Prezidențiale. Președintele României a anunțat că îi va oferi, de asemenea, cea mai înaltă distincție a statului român, „Steaua României” în grad de Cavaler.


    Campioana de la Wimbledon a spus că a primit un mesaj în legătură cu decorația care îi va fi oferită de Președintele României: „Am primit un mesaj, chiar acum, când am aterizat în legatura cu domnul preşedinte Klaus Iohannis, îi mulţumesc mult şi sunt onoarată. Este un lucru deosebit şi abia aştept să se întample”.

Câștigătoare a trofeului de la Wimbledon, Simona Halep a scos în evidență un adevăr trist despre țara noastră - în România nu există terenuri de tenis pe iarbă! Rugată să confirme acest lucru în timpul unui interviu pentru Tennis Channel, după finala în care a zdrobit-o pe Serena Williams, Simona Halep a recunoscut că a învățat să joace pe iarbă chiar la Wimbledon.

Simona Halep spune că îşi va prezenta cu mare drag trofeul pe National Arena, după ce Federaţia Română de Tenis a anunţat că va organiza un eveniment pe cel mai mare stadion din ţară. Ultima dată, când a câştigat Roland Garros, a ieşit un adevărat scandal, după ce Gabriela Firea - edilul din Bucureşti - a ţinut să-i înmâneze cheia oraşului. „Dacă va fi nevoie să împart această bucurie cu oamenii, mă voi duce cu mare drag”, a declarat Simona Halep.

Simona Halep a obţinut al doilea său titlu de Grand Slam după unul dintre cele mai bune meciuri din carieră: o victorie în doar 55 de minute în faţa fostului lider mondial, Serena Williams, devenind astfel primul român câştigător la Wimbledon. Numărul 7 mondial - și numărul 4 începând de azi - a pierdut un singur set în drumul către al doilea titlu de Grand Slam, în faţa Mihaelei Buzărnescu, în turul al doilea.

Simona Halep a câștigat minunat finala turneului de la Wimbledon, dupa ce a învins-o pe americanca Serena Williams, la capatul unui meci de zile mari, sâmbătă, 13 iulie 2019. Sportiva noastra a facut o demonstratie de tenis spectacol si nu i-a dat nici o sansa Serenei, pe care a învins-o cu 6-2, 6-2.


   Spre deosebire de ultimele finale de Grand Slam jucate, Simona a profitat de faptul ca de aceasta data presiunea nu a fost pe ea, ci pe adversară.


   Simona a scăpat de eticheta de jucătoare fara Grand Slam în palmares și a putut intra pe teren extrem de relaxată și concentrată la planul de joc.


    Pentru sportiva noastra, acesta este al doilea turneu de Grand Slam din palmares, dupa cel de la Roland Garros 2018.


      În urma acestui rezultat, Simona a urcat trei locuri în clasamentul WTA, iar incepand de astăzi va fi pe 4.

Comentarii

Ultimă oră