Sari la conținut

Mai mult de 500.000 de români s-au vaccinat până acum împotriva gripei noi şi doar 17 au acuzat reacţii adverse uşoare, anunţă autorităţile sanitare. Specialiştii din Ministerul Sănătăţii precizează că, până acum, niciun român imunizat nu a intrat în comă ori în şoc anafilactic. Cei care au prezentat reacţii adverse au acuzat roşeaţă, stări febrile pentru câteva zile, dar şi dureri de cap. De altfel, aceste efecte secundare sunt trecute în prospectul vaccinului românesc, însă doctorii sunt obligaţi să raporteze orice reacţie care poate interveni. Complicaţiile gripei omoară în continuare în România. Doi bărbaţi, unul care avea cancer şi celălalt care făcuse un transplant, au murit din cauza gripei noi. Aşadar, numărul cazurilor fatale a ajuns la 104.

Comentarii

Ultimă oră