Sari la conținut
speranta-moare-ultima

Corona Braşov întâlneşte vineri, 14 martie, formaţia CFR Cluj într-una dintre partidele etapei cu numărul 23 din Liga I. Înaintea meciului, tehnicianul gazdelor, Ionel Gane este conştient de valoarea adversarului însă îşi doreşte să obţină toate cele trei puncte pentru a mai spera la salvarea de la retrogradare. „CFR va fi un adversar foarte puternic, cu jucători foarte buni, au şi un antrenor nou şi încă sunt în căutarea unei formule şi a unei victorii. Va fi un meci dificil, dar vom încerca să dăm mai mult decât până acum ca să obţinem puncte. Sper să facem un joc bun şi să dăm goluri, că doar aşa adunăm şi puncte. Jucăm acasă şi aştept mai mult de la jucători precum Neacşa, care trebuie să-şi arate valoarea în momentele cheie ale jocului. CFR încă mai are şanse la cupe europene şi sigur va veni să câştige. Dar sper să nu le oferim această şansă. Buş sigur va vrea să arate mai mult şi sper să înscrie pentru a-i face pe cei de la CFR să-l regrete. Încă nu am cedat chiar dacă suntem aproape retrogradaţi. Chiar nu ştiu acum ce se va întâmpla la vară. În caz că Corona îşi va propune revenirea imediata în Liga 1 iau în calcul să mergem împreună mai departe”, a spus Jery Gane. Corona nu se va baza împotriva CFR-ului pe Brata, Stănescu şi Florin Manea, care sunt toţi accidentaţi, dar vor reintra Dâlbea, Miranda şi Coman. Corona - CFR se joacă vineri seară, de la ora 19:00.

Comentarii

Ultimă oră