Sari la conținut
sport-pe-scurt-11-septembrie

Murray a învins la New York

Scoţianul Andy Murray, campion olimpic anul acesta în turneul de tenis, şi-a adjudecat în această dimineaţă, la New York, primul său titlu de Mare Şlem, învingându-l în finala US Open pe deţinătorul titlului, sârbul Novak Djokovic, cu 7-6, 7-5, 2-6, 3-6, 6-2, după 4 ore şi 54 minute de joc de o intensitate maximă.
Murray, în vârstă de 25 de ani, asistat din tribune de faimoşii lui compatrioţi Sir Alex Ferguson şi Sean Connery, a devenit primul britanic care a cucerit, după 76 de ani, unul dintre cele 4 turnee de Mare Şlem, de când Fred Perry s-a impus, tot la US Open, în 1936.
Totodată, cu 4 ore și 54 de minute de joc, meciul a egalat recordul celei mai lungi finale a US Open (din era open), care data de la finala dintre Lendl, antrenorul de acum al lui Murray, şi Mats Wilander, din 1988.

Doar victorie

Echipa naţională de tineret a României a învins în deplasare, cu scorul de 4-0, selecţionata similară a Letoniei, dar a ratat participarea în play-off-ul preliminariilor Campionatului European, terminând pe locul trei în grupa a 9-a de calificare. Golurile au fost marcate de Alexe ′11, Matei ′52 şi Răduţ ′72, ′81. Rivala României în lupta pentru locul doi în grupă, Slovacia, a învins echipa de tineret a Kazahstanului, cu scorul de 6-0, păstrând astfel şanse de calificare la Campionatul European.  În play-off-ul turneului final al Campionatului European se califică echipele câştigătoare ale celor zece grupe, plus cele mai bune patru formaţii de pe locul secund.

Probleme pentru echipele româneşti

The UEFA Club Financial Control Body (CFCB), divizia forului european care se ocupă cu investigarea situaţiilor financiare ale cluburilor afiliate, a anunţat că UEFA va suspenda premierea pentru 23 de echipe, printre care şi Rapid, Dinamo şi Vaslui.
Situaţia ingrată în care se află cele 23 de cluburi se datorează problemelor financiare, probleme care au ieşit în evidenţă din dosarele de licenţiere trimise către UEFA la 30 iunie 2012.
După întâlnirea din august 2012, CFCB a hotărât că echipele în cauză au grave probleme atunci când vine vorba de datoriile către alte cluburi, către angajaţi şi către stat.
Investigaţiile vor continua, forul european stabilind că data limită la care cluburile sunt obligate să prezinte un raport financiar cu toate datoriile plătite, este la 30 septembrie.
Până la această dată, UEFA a sistat toate premierile către cluburile în cauză. Interesant este că din cele 23 de cluburi afectate, numai unul este din Liga Campionilor, Malaga CF, celelalte evoluând în Europa League.

Curelea, la Astra

A fost dorit de Steaua şi Rapid, dar a ajuns până la urmă la Astra. Atacantul care speră să scape de Sportul s-a pregătit câteva zile şi cu Vaslui, dar n-a ajuns la un acord cu Adrian Porumboiu. Costin Curelea, în vârstă de 28 de ani, s-a pregătit cu formaţia antrenată de Gheorghe Mulţescu şi e foarte aproape de a semna contractul. Atacantul a depus actele pentru a deveni liber de contract şi ar putea semna cu Astra din postura de jucător liber. Curelea a jucat până acum numai la Sportul.

Comentarii

Ultimă oră