Sari la conținut

"Sistemul de pensii intră în colaps", atrage atenţia ministrul muncii. Statul nu va fi în stare să ne susţină la bătrâneţe, în condiţiile în care 40% din populaţia cu putere de muncă nu cotizează. "Este un sistem piramidal, dacă nu creştem numărul contributorilor. Nu avem de unde să scoatem banii" , a declarat ministrul Ioan Botiş. Cifrele arată cât se poate de clar că statul nu va fi în stare să ne susţină la bătrâneţe. Din 10 milioane de români care ar putea să lucreze doar 5,8 contribuie la sistemul public de pensii. Problema nu este de ieri de azi, ci de zece ani. Ca să crească numărul contributorilor, guvernul a crescut vârstă de pensionare, i-a introdus în sistem şi pe militari. Dar nici aşa nu se rezolvă problemă. O soluţie ar fi pensiile private. Doar 200.000 de români au prevăzut însă nevoia unei pensii facultative, adică mai puţin de 1%. Şi situaţia pensiilor private obligatorii este una dificilă. Aproape jumătate dintre participanţii la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au acumulat în cont mai puţin de 200 de lei fiecare, după 33 de luni de la startul sistemului.

Comentarii

Ultimă oră