Sari la conținut
tarlungeniul-merge-in-liga-a-doua

Incertitudinea ce plana asupra viitorului formației Unirea Tărlungeni s-a risipit. Fostul președuinte al clubului FC Brașov, Vasile Dochița s-a alăturat proiectului de la Unirea Tărlungeni, iar echipa va continua în liga secundă. „M-am alăturat acestui proiect pentru că știu că domnul Kiss este un om de cuvânt și ceea ce vrem noi să facem aici este un proiect sănătos și de viitor. Am purtat discuții și cu alți oameni de afaceri și vom moai purta. Sper să reușim să facem o echipă bună, care să reprezinte Brașovul în liga a doua”, a declarat Vasile Dochița. „Am luat taurul de coarne și încercăm să ducem fotbalul brașovean mai departe. Încercăm și facem eforturi foarte mari să susținem această echipă în liga a doua. Am vorbit și cu cei din Comisia de Sport de la Consiliul Județean însă deocamdată nu s-a găsit nicio souluție. Nu înțeleg cum în alte județe mult mai mici decât Brașovul, Consiliile Județene pot susține cu sume importante fotbalul, iar la Brașov nu se poate. Sper ca cei de la Consiliul Județean să-și întoarcă privirea și spre acest fenomen care este fotbalul. Acum încercăm să găsim jucători care să ne ajute în sezonul viitor și sunt sigur că vom forma o echipă bună la Tărlungeni, mai ales că nucleul de jucători din sezonul trecut va rămâne”, a declarat și președintele Unirii Tărlungeni, Iosif Kiss.

Primăria Tărlungeni susține acest proiect. Alături de cei doi oameni de afaceri, primăria din Tărlungeni va susține în continuare activitatea de la club. „Îmi place acest sport. Am fost prezent la aproape toate meciurile și nu putem lăsa aceasă echipă să moară. Mai mult sunt peste 80 de copii care învață acest sport aici la Unirea Tărlungeni și nu ne putem bate joc de ei. Primăria din Tărlungeni va susține în continuare activitatea acestei echipe și voi face toate demersurile necesare și în Consiliul Local și la Consiliul Județean pentru ca fotbalul brașovean să continue să existe la nivel de liga a doua”, ne-a declarat Severius Beșchea, primarul din Tărlungeni.

Laszlo Balint va fi antrenorul Unirii Tărlungeni. Începând din această vară, Unirea Tărlungeni are și antrenori noi. Laszlo Balint împreună cu Radu Turdean vor conduce echipa în sezonul viitor și primul obiectiv este menținerea echipei în liga secundă. „Am revenit la Tărlungeni, pentru că eu cred în cei doi oameni care conduc acest club. Atât domnul Kiss cât și domnul Dochița sunt oameni de cuvânt și sunt convins că împreună vom putea să construim o echipă frumoasă aici la Tărlungeni. În primul sezon, obiectivul va fi acela de a ne menție în liga a doua, dare u sunt ambițios și vreau maxim de la fiecare partidă. Avem un grup bun, vom căuta și alți jucători și vom încerca să construim o echipă de brașoveni, pentru că avem nevoie de caractere”, a spus Balint.

11 jucători la primul antrenament. Laszlo Balint a avut 11 jucători la dispoziție la primul antrenament pe banca Unirii Tărlungeni. Rareș Forika, Ioan Șerban, Liviu Nicolae, Sorin Marin, George Vlăsceanu, Vlad Boția, Potecu, Daniel Mutu, Vlad Munteanu, Leonte și Mândru au fost prezenți la reunirea echipei. În zilele următoare oficialii clubului, împreună cu antrenorul Laszlo Balint vor încerca să definitiveze lotul cu care Unirea va pleca la drum în sezonul 2016-2017 al ligii secunde. Printre jucătorii doriți la Unirea Tărlungeni se află și Alupoaie și Manole, jucători care au evoluat în sezonul trecut pentru FC Brașov. O altă țintă a tărlungenenilor este Cristian Preoteasa de la Viitroul Constanța. De luni, timp de o săptămână, Unirea Tărlungeni va intra în cantonament la baza proprie. Oficialii grupării brașovene au perfectat deja și două jocuri de verificare, cu echipa din Săcele, pe 13 iulie, și cu cea din Sf. Gheorghe, în 19 iulie.

Comentarii

Ultimă oră