Sari la conținut

Timp de 12 ore sportivi de performanță, dar și amatori au înotat pentru vaccinare la Bazinul Olimpic din Brașov

timp-de-12-ore-sportivi-de-performanta-dar-si-amatori-au-inotat-pentru-vaccinare-la-bazinul-olimpic-din-brasov

Timp de 12 ore sportivi de performanță, dar și amatori au înotat pentru vaccinare la Bazinul Olimpic din Brașov.

În total, în cele 12 ore de maraton de înot au fost administrate 296 de doze de vaccin Pfizer și Johnson&Johnson. Primăria Brașov a demarat, la începutul lunii mai, maratonul de vaccinare ,,Liber la vaccinare! Liber la Viață!” care cuprinde 10 evenimente de vaccinare dedicate diferitelor categorii sociale sau anumitor activități din ceea ce presupune reîntoarcerea la normalitate.

Și pe 1 iunie, de Ziua Copilului, Primăria Brașov organizează un eveniment de vaccinare dedicat copiilor, părinților și bunicilor, care se va desfășura în zona locului de joacă din Parcul Nicolae Titulescu.

Până în prezent s-au desfășurat mai multe evenimente, organizate de primărie în parteneriat cu DSP, respectiv: ,,Liber la cultură!”, care a fost dedicat artiștilor și iubitorilor de cultură, ,,Liber în Europa!”, dedicat iubitorilor de călătorii și angajaților din agențiile de turism din Brașov, și ,,Liber la restaurante!”, care a fost dedicat angajaților din domeniul HoReCa și celor care își doresc să aibă din nou acces în restaurante și cafenele. La acestea s-a adăugat și evenimentul organizat de Consiliul Județean, în parteneriat cu Instituția Prefectului, DSP și Primăria Brașov, ,,Decolăm spre normalitate!”, care a avut loc weekend-ul trecut, la viitorul aeroport.

Comentarii

Ultimă oră