Sari la conținut

Tiroliana de la 7 Scări a obţinut autorizaţia ISCIR

tiroliana-de-la-7-scari-a-obtinut-autorizatia-iscir

„Tiroliana 7 Scări– Valea Şipoaia cu extindere”, unul din cele mai importante obiective turistice din Săcele, a obţinut autorizaţia de funcţionare de  la Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR).

Autorizaţia a fost dată în urma verificărilor tehnice realizate de către CNCIR Braşov.

Totuşi, aceasta va repusă în circuit pentru public după ce administratorul – Regia Publică Locală a Pădurilor va găsi o firmă care să asigure serviciile necesare funcţionării. „Regia Publică Locală a Pădurilor Săcele (RPLP Săcele), administratorul obiectivului turistic, a demarat procedura de achiziţie a serviciilor necesare funcţionării tirolienei de către o firmă autorizată, iar după încheierea contractului cu o firmă autorizată, tiroliana va fi deschisă publicului”, au precizat reprezentanţii Primăriei municipiului Săcele.

„Tiroliana 7 Scări– Valea Şipoaia cu extindere” este cea mai lungă instalaţie de acest fel din România, cu lungime de aproximativ 4 km. Ea porneşte chiar de la Canionul 7 scări şi urmează în mare traseul turistic. Într-o primă etapă, în anul 2013, s-au pus în funcţiune 21 de ateliere cu o lungime de 2174 m, la care s-au adaugat 4 ateliere pentru copii. În anul 2018 s-au adăugat încă 14 ateliere cu o lungime de cca. 1700 m. Lungimea totală a sistemului de tiroliene este astfel de 3874 m. Ecartul de greutate pentru care se poate folosi tiroliana este de 45 – 90 kg.

Comentarii

Ultimă oră