Sari la conținut
traditii-de-pasti-continuate-la-rasnov

În fiecare an, în Joia Mare, în casele românilor se vopsesc ouăle de Paşte, în Oraşul Rozelor însă copiii merg mai departe de atât şi chiar le încondeiază. Această tradiţie se păstrează an de an, iar cei mai mici se bucură că astfel învaţă şi ei meşteşugul popular pe care strămoşii noştri l-au dus la rang de artă. Concursul de încondeiat ouă organizat de Primăria Râşnov a ajuns la cea de-a noua ediţie şi, an de an, elevii din toate cele trei şcoli din oraş se întrec pentru a realiza cele mai frumoase şi colorate ouă de Paşte. Concursul a fost organizat pe trei categorii: de tehnică pentru cei mai experimentaţi elevi, de creativitate pentru copiii care au fost la a doua participare, dar şi de începători - pentru piticii care au pus prima dată mâna pe condei. Ei au încondeiat ouăle cu motive tradiţionale din Ţara Bârsei. „Nu este greu să încondeiezi ouă, este important să îţi doreşti să faci altceva cu lucrurile pe care deja ştii să le faci. Poţi să îl compari cu curăţatul cartofului, să înlocuieşti cartoful cu oul, cuţitul cu condeiul şi să îţi închipui că faci un desen pe hârtie folosind ceară. Atunci lucrurile pot fi simple”, ne-a explicat meşterul popular Lucian Cazacu.

  • Moşteniri de sute de ani

Evenimentul este binevenit şi pentru comunitatea locală. „Pentru staţiunea Râşnov ceea ce se întâmplă astăzi este un lucru deosebit, ţinând cont de faptul că avem foarte mulţi oaspeţi şi că tradiţiile şi lucrurile frumoase pe care le are Râşnovul trebuie prezentate oaspeţilor noştri”, a declarat primarul oraşului Râşnov, Adrian Veştea. Tradiţia de încondeiere a ouălor în Ţara Bârsei se păstrează de sute de ani, nu este atât de răspândită precum în Bucovina, însă aici au existat mereu culori şi modele aparte faţă de cele din alte părţi ale ţării. Cele mai multe din ouăle încondeiate aici au motive florale, însă nu lipsesc de pe ele nici inima, crucea sau uneltele de grădinărit. Culorile care sunt preponderent folosite sunt roşu şi negru.

Comentarii

Ultimă oră