Sari la conținut

Ultimul concert al Filarmonicii la Bastionul Artiştilor

ultimul-concert-al-filarmonicii-la-bastionul-artistilor

De la preclasic la samba. Mâine, ultimul concert al Filarmonicii la Bastionul Artiştilor!

Melomanii sunt aşteptaţi, miercuri, de la 19.00, la un nou concert al artiştilor Filarmonicii, la Bastionul Artiştilor.


  Este, de fapt, concertul ce încheie stagiunea estivală Bastionul Artiştilor 2020, iniţiată de Muzeul Judeţean de Istorie Braşov şi susţinută în Bastionul Ţesătorilor.


   Programul este unul special şi sugestiv „Arc peste Timp”, de la preclasic la samba, aducând în atenţia publicului, piese noi, ritmate şi interpretate în primă audiţie de muzicienii braşoveni.


    Mai exact, agenda va cuprinde: E. Elgar – Serenada în mi minor op. 20 pentru orchestră de coarde, E. Grieg – Suita „Holberg” op. 40 pentru orchestră de coarde, H. Purcell – „Trumpet Tune” pentru formaţie de suflători, S. Joplin – „Three Rags for Five” pentru formaţie de suflători: 1. „Ragtime Dance”, 2. „Gladiolus Rag”, 3. „The Entertainer”, „La Cumparsita” pentru formaţie de suflători, „El Cumbanchero” pentru formaţie de suflători.


   Concertul îl va avea la pupitrul Orchestrei Simfonice pe Ovidiu-Dan Chirilă, dirijorul Filarmonicii Braşov.


   Biletele vor putea fi achiziţionate, în ziua evenimentului, de la Bastionul Ţesătorilor, începând cu ora 17.00.


     Costul biletului este de 27 de lei.

Comentarii

Ultimă oră