Sari la conținut

Un brașovean și-a reclamat vecinul LA POLIȚIE că fuma în casă

un-brasovean-sia-reclamat-vecinul-la-politie-ca-fuma-in-casa

Incredibil, dar adevărat! La doar câteva ore după intrarea în vigoare a legii antifumat un brașovean a alertat Poliția Locală. Bărbatul era revoltat de fumul de țigară care venea din apartamentul vecinilor.  În mai puțin de o oră dispeceratul Poliției Locale a înregistrat două apeluri telefonice venite din partea unor brașoveni care sesizau diferite cazuri legate de fumatul în locuri publice. Primele două apeluri au venit pe 16 martie la ora 22.00 și, respectiv ora 23.00, adică înainte ca legea să intre în vigoare. Una dintre persoane s-a plâns de faptul că este deranjată de fumul de țigară provenit din apartamentul vecinilor. Sesizare lovită de altfel de nulitate pentru că în aceste cazuri Poliția Locală nu poate lua nicio măsură, ținând cont de faptul că este vorba despre un spațiu privat și nu unul public.  Totuși patronii brașoveni de baruri s-au conformat noii legislații cu privire la interzicerea fumatului în spații publice. Toate localurile verificate de echipele de intervenție ale Poliției Locale erau în regulă. Și clienții fumători s-au supus acelorași norme și au folosit pentru fumat spațiile special amenajate în exteriorul cafenelelor.

Comentarii

Ultimă oră